How to Make Homemade Wine

“Cracana( Babeasca neagra) de Nicoreşti este o licoare pentru sfinţii – mai păcătoşi, aşa ca noi”, ION NECULCE

“Vinul oferã omului curaj şi îl face mai înclinat spre pasiune…” (Ovidius)

 

 

Types of Red Wines

Some of the most common red wines that you are likely to encounter are: Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Zinfandel, Cabernet Franc, Chianti, Barolo, Barberesco, Petite Sirah, Syrah, Shiraz, Sangiovese, Malbec, Tempranillo, Grenache, Bordeaux, and ôtes du Rhône.

Bill Kaplan's Article On
Home Wine Making For Beginners


https://youtu.be/VA8Bir3kdSQ

These home wine making supplies can get you started on what can be a fascinating do-it-yourself project. Of course in addition to this kit you'll need wine making instructions and that's where Kaplan's article comes in.

Our Introduction To Home Wine Making For Beginners

Kaplan provides a list of home wine making equipment and the detailed steps for making a basic red wine. Once you have mastered the steps you may wish to vary the recipie.

 

Title: Making Wine Like A Pro

Author: Bill Kaplan

Wine making is an easy, cost-efficient way to stock up on your favorite vintages. Although the wine-making process is fairly simple, it’s important to follow the steps carefully to ensure you don’t miss any elements. These steps will be crucial to the success of your batch. 

1.Prepare the Produce - First, inspect the fruit to ensure the grapes are ripe and free of insects or other contaminants. Put the grapes in the straining bag and measure the sugar level using your hydrometer. A hydrometer can be purchased at any wine making store. The sugar density should be 22 ideally. Also, remember to remove the stems from all grapes in order to make your wine smoother and sweeter. Finish this step by transferring the ingredients into the jug. 

2.Adjust the Juice - This is a crucial step in the wine-making process. You must measure the acid content using your titration kit. The ideal level is 6 to 7 grams per liter for red wine and 6.5 to 7.5 per liter for white wine. You’ll want to regulate the sugar level by measuring it with your hydrometer from time to time. Sugar levels should remain at 22 for both red and white wines. The fermentation should remain around 70-degrees-Fahrenheit for basic red wines. Abiding by these temperatures will ensure that the process goes smoothly. 

3.Rack the Wine - Insert your clear plastic hose into the wine jug and attach it to the opening of the other (empty) sanitized jug. Siphon the wine from one jug to the other in order to keep the wine in a completely sanitized container. Next, fit the jug with a bung and fermentation lock. This step may take some time, but it’s important to be slow and careful so you don’t stir up the sediment. Let the wine sit for an extended period of time (some people choose to wait weeks or even months). 

4.Bottle the Wine - Bottling your wine is the easy part. Simply siphon your wine from the jug into your wine bottles. Be sure to leave about 2-inches at the top of every bottle, otherwise it will cause overflow when the cork is inserted. To cork your wine bottles simply insert a cork into the hand corker, position the corker over the lever and insert.

5.Drink and Enjoy!

  

Kurz: Wein ist Kultur.

Kurz: Wein ist Kultur

 Lucruri Bune

Banc:

-Cum se bea vinul rosu?
-In pielea goala,ca pateaza!

Les femmes préfèrent le vin rouge…

Vinexpo a en effet lancé, il y a plusieurs semaines, un mini-sondage au Royaume-Uni, en Allemagne, en France, aux États-Unis et au Japon. 4 000 femmes ont répondu au questionnaire en ligne sur des sites dédiés au vin et à la maison : les magazines Decanteret Livingetc.com Outre-Manche, Elle au Japon, Wine Spectator aux États-Unis, ou L’Express en France. Les résultats obtenus, tombés récemment, contrent quelques idées reçues et nous livrent plusieurs scoops : au vin blanc ou au rosé, les femmes préfèrent le vin rouge ! Et elles jugent que le vin est compatible avec un régime alimentaire équilibré.

54 % des femmes interrogées estiment d’autre part que les campagnes de prévention anti-alcoolique n’ont aucune influence sur leur consommation, et qu’elles restent de surcroît insensibles aux publicités trop ciblées sur le côté féminin. ??Autre idée reçue mise à mal par ce sondage : on croyait que le vin était « une affaire d’hommes »… mais en Grande-Bretagne, les femmes sont les acheteuses des vins du foyer. Le premier de leur critère d’achat est le prix, avant le cépage ou l’origine, et seulement 10 % d’entre elles ont déclaré choisir des vins à plus de 9,99 £.

Dernière révélation et non des moindres (le Président de Vinexpo, Robert Beynat, l’a en effet qualifiée « d’extraordinaire ») : 79 % des femmes interrogées ont affirmé boire du vin parce qu’elles en aiment le goût… et non  parce que c’est un effet de mode.

Voilà de quoi changer notre point de vue sur le vin ! A consommer, toujours, et bien entendu, avec modération.

 

Tehnologia clasica de preparare a vinurilor rosii in gospodariile populatiei

Vinificatia in rosu se deosebeste de vinificatia in alb prin faptul ca presarea mustuielii se face numai dupa ce aceasta sufera, impreuna cu mustul, o perioada de maceratie si fermentare ( in cazul vinificarii in alb, presarea se face cat mai repede posibil dupa obtinerea mustuielii). In acest fel, mustul ramane in contact cu partile solide ale mustuielii si anume pielitele si semintele, in cazul cand strugurii se dezbrobonesc. Operatia de dezbrobonire trebuie considerata ca obligatorie datorita influentei sale asupra imbunatatirii calitatii vinului.

Materiile colorante, in special insolubile in mustul rezultat din struguri cu zeama necolorata, devin solubile odata cu zdrobirea strugurilor si inceperea procesului de fermentare, respectiv aparitia alcoolului rezultat din fermentare si cu cresterea temperaturii. Pe aceasta insusire a pigmentilor antocianici de a se dizolva in alcool si la cald se bazeaza, de fapt, prepararea vinurilor rosii.

 

In timpul acestei perioade de contact intre must si partile solide din mustuiala, se produce simultan atat fermentarea alcoolica cat si o maceratie a materiilor solide in mustul de fermentare. 

Odata cu materiile colorante trec in must si o parte din materiile aromate si substantele taninoase, ceea ce determina un continut mai mare in tannin si arome ale vinurilor rosii.

Intensitatea culorii, ca si continutul in materii aromate si tanin, sunt dependente de durata macerarii, temperatura si continutul in alcool al mustului in fermentare. Niciodata disolutia materiilor colorante nu este totala, putandu-se ajunge in cazurile optime pana la 80% din cantitatea de materii colorante continute in pielite.

La inceputul maceratiei se produce o crestere rapida a extractiei substantelor colorante, deci si a culorii, pana se ajunge la un maxim in jurul celei de a sasea zi, in cazul vinificatiei clasice, dupa care intensitatea culorii incepe sa scada.

Vinificatia in rosu cuprinde fermentatia alcoolica, maceratia, fermentatia malolactica-toate desfasurandu-se in mai multe etape si anume:

  • culesul strugurilor si tranportul lor;

  • prelucrarea mecanica a strugurilor(zdrobire, dezbrobonire);

  • fermentatia alcoolica si maceratia mustului impreuna cu partile solide (pielite, seminte);

  • extragerea vinului sau mustului partial fermentat (extragere, presare);

  • terminarea fermentatiei alcoolice a mustului incomplet fermentat;

  • desavarsirea fermentatiei malolactice. 

Pregatirea incaperilor.

Incaperile in care se prelucreaza si se transforma strugurii in must si apoi in vin (in gospodariile familiale) pot fi crame, pivnite sau magazii, boxe, beciuri, camari etc.

Indiferent de felul constructiei, ea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

sa aiba o buna ventilatie a aerului pentru eliminarea bioxidului de carbon rezultat in timpul fermentarii mustului si care este periculos pentru viata oamenilor;

sa aiba lumina naturala sau electrica;

podeaua sa fie din ciment sclivisit (daca nu, atunci se poate folosi linoleum pentru o spalare usoara);

sa aiba asigurata o sursa de apa;

sa asigure, pentru pastrarea vinului, o temperature cat mai constanta, la un optim de circa 10 grd C;

se curata si se varuie cu var , in care se amesteca piatra vanata, sulf praf si apa;

pardoseala se spala cu apa din abundenta in care se adauga var sau sulfat de cupru;

se dezinfecteaza si utilajele cu care se vinifica sau se manipuleaza mustul sau vinul prin spalarea lor cu o solutie de bioxid de sulf in concentratie de 2%;

butoaiele din lemn sunt si ele pregatite pentru vinificarea strugurilor dupa metodele descrise in articolul despre curatirea butoaielor. 

Culesul strugurilor:

  • se face cand sunt bine maturati (copti) si au acumulat circa 200 g/l zahar (determinarea se face cu refractometrul);

  • se recolteaza pe timp frumos, cu separarea strugurilor sanatosi si curati de cei mucegaiti sau stricati;

  • se recolteaza manual, cel mai adesea in galeti din plastic;

  • strugurii se detaseaza de pe coarde prin taiere cu foarfece, bricege, cutite (trebuie evitata ruperea strugurilor cu mana-se pot strivi iar parte din boabe se scutura);

  • se recolteaza pe soiuri (daca sunt posibilitati) pentru a se vinifica fiecare soi in parte;

  • nu se recolteaza impreuna strugurii negri cu cei albi si nu se vinifica laolalta;

  • culesul in amestec (laolalta) se practica in situatiile cand sortimentele sunt compatibile pentru o vinificare din care sa rezulte un vin mai bun decat daca s-ar vinifica separat.

  • trebuie evitat culesul prea devremesau prea intarziat; se recolteaza aparte si imediat strugurii atacati de mucegai in timpul maturarii sau cei afectati de grindina indifferent de concentratia lor in zaharuri;

     

Se considera ca strugurii au atins maturitatea tehnologica atunci cand compozitia lor este optima pentru producerea unui anumit tip de vin. Maturitatea strugurilor este o insusire biologica si ea determina aroma si buchetul vinurilor.

Pentru vinurile rosii de consum curent, continutul in zaharuri va fi cuprins intre 180-200 g/l si aciditatea de minimum 5g/l exprimata in acid sulfuric.

Pentru vinurile rosii de calitate superioara, continutul in zaharuri va fi cuprins intre 200 si 250g/l si aciditatea intre 4,5-5 g/l.

 Klissvått sommervær 2012 (Foto: Bettina Lund)

Prelucrarea strugurilor

 

Operatiunile de prelucrare trebuie in mod obligatoriu sa inceapa cat mai repede dupa cules si astfel demaram zdrobirea si dezbrobonirea strugurilor.

 

Zdrobirea consta in ruperea pielitei si faramitarea boabelor pentru punerea in libertate a miezului si mustului.

 

Dezbrobonirea consta in separarea boabelor de struguri de ciorchini.In general, aceasta operatie este asociata cu zdrobirea pe care o urmeaza.

 

Operatia de zdrobire-dezbrobonire este obligatorie pentru obtinerea vinurilor rosii de calitate si prezinta o serie de avantaje:

  • elibereaza mustul din struguri;

  • se usureaza formarea caciulii de bostina in cazile de fermentare-macelare;

  • se usureaza dispersarea si dezvoltarea drojdiilor;

  • fermentatia porneste fara intarziere – se scurteaza durata ei;

  • se usureaza maceratia prin eliberarea mustului si marirea suprafetei de contact intre must si partile solide;

  • se accentueaza disolutia substantelor colorante, ataninului;

  • se economiseste spatiu folosit la macerare-fermentare;

  • separarea ciochinilor permite reducerea cantitatii de mustuiala ce se manipuleaza se macereaza si fermenteaza;

  • se asigura o calitate mai buna a vinurilor – ciochinii contin elemente care dau gusturi astringente, ierboase;

  • cresterea tariei alcoolice cu pana la 0.5 grade alcool, care nu mai este absorbit de masa spongioasa a ciorchinilor;

  • se obtine o culoare mai intensa a vinurilor prin eliminarea pierderilor de materii colorante fixate pe ciorchini.

Trebuie evitate zbrobirea semintelor, macinarea totala a pielitelor, zdrobirea si destramarea ciorchinilor

Operatia de zdrobit-dezbrobonit se poate executa cu un utilaj special numit zdrobitor-dezbrobonitor sau manual pentru cantitati mici de struguri.

Manual dezbrobonirea se face astfel: deasupra unei cazi de lemn se aseaza ceva mai jos de gura cazii un gratar sau o sita cu ochiuri de circa 1.5-2 cm, pe care se varsa struguri (15-20 kg). In urma frecarii strugurilor cu mana pe aceasta sita, boabele cad in vas, iar ciochinii raman pe gratar sau pe sita apoi se pun separat.

Fermentatia alcoolica este un proces bio-chimic prin care glucidele se transforma in alcool etilic si bioxid de carbon, ca produsi principali, insotiti de o serie de produsi secundari.

Maceratia este o operatiune tehnologica prin care bostina este mentinuta un timp oarecare in contact cu mustul, in vederea extractiei anumitor componente din partile solide ale strugurilor – in special substantele colorante si aromate. 

Procedeul clasic de producere a vinurilor rosii presupune ca maceratia si fermentatia se desfasoara simultan, fenomen numit macerare-fermentare sau in practica este cunoscut ca fermentare pe bostina. 

Tehnologia de macerare-fermentare in cazi deschise cu bostina la suprafata. Este cea mai veche metoda folosita in vinificatia in rosu. Procesele desfasurandu-se simultan, se influenteaza reciproc, datorita cresterii temperaturii si formarii alcoolului, procesul de maceratie este mai rapid si mai complet. La temperaturi de 28-30 ° C extractia compusilor fenolici decurge mai bine decat la 20 ° C, considerata ca optima la fermentarea vinurilor albe. La peste 30 ° C creste continutul in taninuri dar nu si intensitatea culorii. Influenta alcoolului devine cu atat mai importanta cu cat acesta se gaseste intr-o concentratie mai ridicata. SO2 in doze foarte mari opreste fermentatia iar in doze obisnuite (5-15 g/hl) eficacitatea SO2 asupra extractiei colorantului este putin semnificativa.

 

Durata de contact a mustului cu bostina este foarte importanta atat pentru procesul extractiei substantelor colorante si aromate cat si a altor substante: tanante, azotate, pectice etc, precum si a unora care imprima vinului un gust neplacut, ierbaceu, amar. 

Dupa declansarea fermentatiei, datorita CO2 care se degaja, bostina se ridica la suprafata sub forma unei caciuli plutitoare, iar masa mustului se stratifica.

Uneori, diferentele intre straturi sunt asa de mari incat cel dintai din partea superioara, unde levurile se inmultesc rapid este complet fermentat, in timp ce stratul de la fundul vasului este inca dulce; are o temperatura mai scazuta, este mai putin colorat.

Prin formarea caciulii, bostina nu mai ramane in totalitate scaldata in must, se reduce suprafata de contact intre faza solida si cea lichida – iar de aici o diminuare a procesului de macerare. Se creeaza astfel conditii pentru instalarea mucegaiurilor, dezvoltarea bacteriilor acetice si in general de oxidare. Este necesara operatiunea de scufundare a bostinei si amestecarea ei cu mustul in care pluteste (se executa manual sau prin recirculare a mustului unde exista dotari corespunzatoare). Scufundarea caciulii se executa de 2-3 ori pe zi (dimineata – pranz – seara ).

 

Alte variante de macerare-fermentare: in vase deschise cu caciula scufundata – la 60 -70 cm de la marginea superioara a vasului se monteaza un gratar din lemn care tine bostina in masa mustului; in vase inchise cu caciula la suprafata sau scufundata – cazile sunt inchise in partea superioara, se umplu printr-o usita – trapa – in care se monteaza palnia de fermentare; se prefera in zonele si toamnele friguroase.

 

Procesul de macerare fermentare trebuie urmarit pe intreaba desfasurare a lui si daca este cazul sa se intervina pentru a nu se incetinii sau oprii inainte ca el sa fie complet (corespunzator tipului de vin). Se urmareste continutul in zaharuri (cu refractometrul ) se urmareste temperatura din masa bostinei si din mustul de la fundul vasului (unde este mai coborata). La temperatura mai mica de 15 ° C in mustuiala, se iau masuri de incalzire fie a spatiilor, fie a mustuielii; practic se poate incalzii o parte din must si se amesteca apoi cu mustuiala careia ii va ridica temperatura peste 15 ° C. La temperaturi prea mari se fac aerisiri ale spatiilor, se raceste o parte din must si se amesteca apoi cu intreaga mustuiala. Spatiile vor fi aerisite pentru degajarea CO2 (gaz toxic si care poate provoca moartea). O fermentatie normala, completa, se poate obtine folosind drojdiile selectionate pentru insamantarea mustului (procedeul mai folosit este cel al maielei de drojdii din flora spontana sau selectionata, preparata inainte si folosita mai ales in toamne reci).

 

Fermentatia malolactica (sau secundara). Consta in degradarea acidului malic din vinin acid lactic si CO2. In aceste fel scade la jumatate aciditatea imprimata de acidul malic. 

Este considerata absolut necesara pentru vinurile rosii, mai ales cele de calitate superioara. Castigul de calitate se datoreaza prezentei acidului lactic, acesta impresioneaza mai placut papilele gustative, se asambleaza mai bine cu astringenta data de compusii fenolici. Acidul malic imprima vinurilor o aciditate cruda, un gust acerb si o anumita nuanta de verdeata. Se desfasoara la o temperatura cuprinsa intre 20-25 ° C. Fermentatia malolactica intervine de cele mai multe ori dupa fermentatia alcoolica si dupa scurgerea vinului de pe bostina. Ea constitue primul pas al invechirii vinurilor rosii si al transformarii vinurilor noi in vinuri invechite.

Tragerea vinului de pe bostina si presarea bostinei. Durata perioadei de fermentare si maceratiei pe bostina este un factor esential al calitatii vinurilor, al caracterului lor si evolutiei ulterioare (in pielita se gasesc in cea mai mare parte elementele de formare a buchetului vinului). 

Durata depinde de: tipul vinului; conditiile anului, starea recoltei; gradul alcoolic si aciditate; spatiile pentru fermentatie-maceratie; cazi deschise; omogenizarea in mustuiala; temperatura de fermentatie-maceratie. 

Durata mai redusa se recomanda in urmatoarele situatii: recolta slaba, struguri supramaturati; aciditate redusa; struguri partial atacati de mucegai sau alterati; lipsa de sulfitare sau in doze mici; temperatura inalta de fermentare-macerare; tipuri de vin de consum curent, care se amelioreaza putin prin invechire.

Durata mai lunga este indicata in cazurile: recolte mari de struguri; struguri putin maturati, putin colorati; aciditate ridicata; struguri sanatosi; cazi inchise; temperatura joasa de fermentare; tipuri de vin cu caractere conturate, care se amelioreaza prin invechire.

 

Se pot considera – schematic – trei momente in efectuarea tragerii vinului de pe bostina:

  • inainte de sfarsitul fermentarii, cand vinul mai contine zaharuri – se recomanda pentru vinurile usoare, de consum curent (densitatea 1010 – 1020 );

  • imediat dupa sfarsitul fermentarii, cand vinul nu mai contine cantitati insemnate de zaharuri – “ tragere la cald “ – se recomanda pentru vinurile de calitate cu un consum (sau comercializare ) rapid, fermentate in cazi deschise din struguri bine copti;

  • cu prelungirea maceratiei timp de mai multe zile dupa sfarsitul fermentatiei – “tragere la rece” – pentru vinurile destinate invechirii (mai putine situatii in gospodariile familiale).

 

In general, se poate afirma ca este mai avantajos sa fie redusa pe cat posibil durata maceratiei. Tragerea vinului rosu de pe bostina consta in tragerea vinului din cada de fermentare intr-un alt spatiu unde se va conserva si isi va definitiva fermentarea.

 

Vinul separat prin gravitatie (fara presare) – este numit “ravac” – ofera vinul de cea mai buna calitate. Bostina ramasa este supusa presarii imediat. Aceste fractiuni pot fi depozitate separat sau pot fi cupajate, in vederea evolutiei lor ulterioare. Presarea se executa cu utilaje special fabricate in acest scop (prese manuale accesibile).

 

Vinul tras de pe bostina se pune in vase din lemn de stejar. Vinul trebuie privit ca un ogranism viu care se “naste” (prin fermentatia alcoolica ) si apoi parcurge inca 4 faze de dezvoltare: formarea, maturarea, invechirea si degradarea. Acestea se succed fara sa prezinte puncte de demacratie cu exactitate ci se intrepatrund intr-o oarecare masura, in zonele de aproximativa delimitare.

 

Este hotaratoare pricepera oenologului, a gospodarului mai mult sau mai putin avizat, in parcurgerea acestor faze pentru a obtine un vin de calitatecu o durata de viata cat mai indelungata .

 

 

Dorel Dronca

Bibliografie: Gh. Stanciulescu – VINIFICATIA IN ROSU- V. Cotea, N. Pomohaci, M. Gheorghita – OENOLOGIE

Hooray! Wine CAN be good for you...so are you drinking the right stuff?

By ANGELA EPSTEIN

Last updated at 18:02 06 May 2008

 

One of the more cheering health messages that's emerged over the past ten years is that drinking wine in moderation can be good for your health.

Research has found that red wine in particular can lower the risk of heart disease, provide protection against stroke, prevent pancreatic cancer and even stave off potentially-fatal food poisoning bugs such as e.coli, salmonella and listeria.

Yet most of us believe that the health benefits extend to all wine - including white and rosÈ - while others simply assume if it's red, then it must be good.

Scroll down for more...

Wine

Some wines are a lot healthier than others and it is a myth that all red wine is better for you

Unfortunately, this isn't the case, says Professor Roger Corder who conducts research into heart disease at Barts and The London School Of Medicine And Dentistry and is the author of The Wine Diet.

In fact, he says, drink the wrong kind of wine and you could simply be dangerously increasing your alcohol intake - with implications not only for your weight but long term for your liver, and no health benefits.

So which wines are the healthiest?

Here, with Prof Corder's help, we identify the ones that are good for you - and how much you should be drinking.

RED WINE

It has long been acknowledged that red wine can be good for the heart. But certain varieties may be better than others.

Pundits often say it's the resveratrol - a powerful antioxidant which comes from the skins of grapes - that's the good thing about red wine.

But although in laboratory conditions it does appear to have anticancer, anti-inflammatory and anti-clotting properties, you would have to drink vast amounts of red wine on a daily basis to reap those health benefits.

Far more important are polyphenols, the chemical compounds in grape skin and seeds.

These are natural antioxidants which protect the membranes of each cell.

Another important element of red wine are procyanidins, which help to reduce blood pressure, lower cholesterol and protect against hardening of the arteries.

The most procyanidin-rich wines tend to be those in which the grapes - including skins and seeds - have remained in contact with the wine during fermentation and afterwards.

Such information is seldom seen on wine bottles - you'd find it by scouring producers' websites (look for contact time of at least ten days for good amounts of procyanidins).

Two wine-growing regions which boast high concentrations of procyanidins are the Nuoro province in Sardinia (which produces the Cannonau grape), and Madiran in the Pyrenees.

Wines from these areas contain up to ten times more beneficial compounds than their counterparts from Australia, South Africa and the United States.

"It's no wonder that the Madiran area has double the French national average of men aged 90, and this is despite regularly eating foods high in saturated fat, such as cassoulet," says Prof Corder.

In fact, one small glass of a Madiran wine can provide more health benefits than two bottles of most Australian wines, without the obvious danger of excessive alcohol consumption.

Other red wines that have a relatively high level of procyanidin include certain types of Cabernet Sauvignon (see Healthier Choice, below) and wines containing Nebbiolo grapes.

HEALTHIER CHOICE: Look for wines from the Madiran and CÙtes de Saint Mont regions of France and from the Sagrantino and Nebbiolo regions of Italy.

Cabernet Sauvignon is generally better than Merlot or Shiraz, with Chilean and Argentinean Cabernets the best choice. Pinot Noir is generally a poor choice as it's low in procyanidins.

WHITE WINE

The main difference between white and red wine is how the skin of the grape is used.

With red, the skins are crushed along with the pulp. In white, the skins are quickly separated out.

However, white wine can still have health benefits as there are other types of polyphenols in the grape itself which could lower levels of 'bad' cholesterol.

Last year, Italian scientists found that both red and white wines are effective anti-bacterial agents against strains of streptomorecoccus, which causes infections such as sore throats.

They put this down to acids in the wine which can protect against and destroy bacteria, but red is better at this than white.

White wine also contains potassium which may help lower blood pressure (though the same amount could be derived from drinking fruit juice), and prevents the creation of molecules which can damage lung tissue.

Because white wine contains the compounds tyrosol and caffeic acid, which act as anti-inflammatories and antioxidants, scientists at the University of Milan believe it could help prevent rheumatoid arthritis and osteoporosis.

They said two glasses a day could produce a reduced inflammatory reaction, but higher consumption cancelled out these benefits.

Other researchers have found that Chardonnay is highest in antioxidants known as polyphenols, while Sauvignon Blanc has anti-inflammatory properties.

Research by Italian and American researchers found that consumption of white wine protects against heart attacks.

Their study featured three wines: two Tocai and a Verduzzo from the Friuli Venezia region of Italy.

On the downside, white wine can make your stomach secrete more acid than normal, which can lead to nausea.

White wines such as Reisling and Pinot Grigio also tend to be sweeter and thus have calories. However, white wine is the preferred option for migraine sufferers since it is low in the headache-inducing compound tyramine, unlike many red and rosÈ wines.

Incidentally, if you're wondering why white wine is less likely to cause a hangover, it's because it lacks congeners - chemicals produced during fermentation.

HEALTHIER CHOICE: Chardonnay, Sauvignon Blanc. Look for wines from the Friuli Venezia region of Italy.

ROSE

Unlike red wine, rosÈ is generally made from a relatively short contact between the liquid and the grape seeds and skins, so it has fewer health benefits than red.

However, taken as part of moderate alcohol consumption, rosÈ can have benefits.

A recent Danish study concluded that people who drink up to two and a half bottles of wine a week - roughly two glasses a day - have a lower risk of premature death than those who abstain from alcohol.

Researchers also found that being physically active and drinking a moderate amount of alcohol is important for lowering the risk of fatal ischaemic heart disease.

ALCOHOL-FREE WINE

This is made in the same way as normal wine, except the alcohol is removed after initial fermentation.

As well as removing the health risks associated with alcohol - such as mouth and throat cancer - alcohol-free wine may provide added protection against disease.

A study by the University of Glasgow found that purple grape juice was the most effective at preventing heart disease and cancer.

It had the highest concentration of antioxidants - chemicals which help to neutralise harmful oxygen molecules called free radicals - of all varieties of fruit juice.

If left unchecked, these molecules can harm cells, and so play a part in everything from ageing to cancer.

ORGANIC WINE

The grapes used are not sprayed with chemicals or pesticides, which have been linked to cancer, though there is no conclusive evidence.

Organic wines contain fewer preservatives known as sulphites which have been linked to asthma and respiratory problems.

Wines labelled 100 per cent organic should be free from sulphites.



Read more: http://www.dailymail.co.uk/health/article-564201/Hooray-Wine-CAN-good--drinking-right-stuff.html#ixzz2iNkWdS8e 
Follow us: @MailOnline on Twitter | DailyMail on Facebook

VIN DE CASA

 

Retetele de preparare a vinului in casa se recomanda nu mai pentru amatori care prepara cantitati mici, la damigene. Intreprinderile de vinificatie au alte metode tehnologice care sunt tratate in diferite lucrari de specialitate.

 

Vinul se poate prepara din diferite soiuri de struguri: 
Feteasca, Ris-ling, Aligote, Tamaioasa, Hamburg, Otonel, Cotnari, Hibrid s.a. care cresc pe langa casa sau care se pot cumpara.
Calitatea vinului depinde de soiul de vita si de gradul de coacere.

 

Strugurii trebuie culesi la maturitate deplina. Ciorchinii de struguri se clatesc in apa rece si se lasa la scurs.

 

Pentru prepararea vinului se aleg numai boabele sanatoase, iar cele crapate si mucegaite se inlatura.

 

Apoi, boabele de struguri se zdrobesc si se pun in borcane sau in vase emailate pentru 4—5  zile, la macerat, dupa care se scoate mustul cu furtunul, se strecoara prin tifon si se toarna in damigene. 

 

Restul (boasca) se stoarce, presandu-se bine ca sa se scurga tot mustul, care se pune tot in damigene.

 

In caz ca strugurii nu sunt destul de dulci, se pot adauga 100 g zahar la 1 I de must, care se dizolva in must cald.

 

Damigenele nu se umplu complet, ci pana la circa 20 cm sub dop. Se astupa ermetic cu un dop perforat prin orificiul caruia se introduce un capat de furtun, iar celalalt capat se introduce intr-un borcan sau intr-o sticla cu apa. Dopul se smoleste sau se parafineaza bine astfel ca sa nu comunice mustul cu aerul de afara.

 

Damigeana cu must se lasa intr-un loc cu temperatura de 18—20° C, pana se termina fermentarea mustului care trece in vin. Apoi se scoate furtunul, se completeaza golul din damigeana cu vinul din alta damigeana de rezerva, pregatit la fel ca si cel din damigeana de baza si se pune dopul lejer pentru a da posibilitatea restului de bioxid de carbon care ar mai rezulta sa iasa din damigeana. 

 

Dupa 6—8 zile, cand nu se mai observa nici o fermentare, iar vinul s-a limpezit, se astupa damigeana ermetic cu dop.

 

 
Pritocirea. 

 

Dupa cateva saptamani se poate trage vinul de pe drojdie in alta damigeana, procedand in felul urmator:
capatul furtunului se leaga la o sipca sau nuia de circa 20—30 cm lungime, in asa fel ca sipca sa depaseasca capatul furtunului cu 5—6 cm si se introduce in damigeana la fund, cu grija ca sa nu se tulbure vinul; pe la capatul celalalt al furtunului se trage vinul in alta damigeana, dar fara sa curga de sus, ci aproape de fund. 

 

Vinul preparat astfel poate fi consumat imediat dupa ce s-a limpezit si s-a tras de pe drojdie, dar va fi mai bun si mai concentrat daca sta cateva luni sau cativa ani.

 

Vinul care se consuma in cateva zile se trage la sticle care se astupa bine cu dopuri noi inmuiate in apa calda.
Pentru ca vinul sa tina mai mult trebuie sa se faca cel putin 3 pritociri dintre care a doua in decembrie si a treia in luna martie, dupa care se poate trage vinul in sticle, se astupa cu dopuri de pluta inmuiate in apa calda, apoi se smolesc sau se parafineaza si se asaza culcate in pivnita sau in alte locuri reci si intunecoase.

 

In acest fel, vinul poate fi pastrat luni si chiar ani de zile. Parafinarea se face in felul urmator:
se pun la topit 1 parte ceara de albine si 3 parti parafina, amestecand mereu si dupa ce s-a topit totul si s-a omogenizat se trece prin aceasta solutie capul fiecarei sticle astupata in prealabil bine cu dop.

 

Încheierea fermentaţiei şi începerea limpezirii

 

După încheierea fermentaţiei tumultoase, vasele se completează cu vin, operaţie ce se repetă de câte ori este nevoie până la primul pritoc. 

 

Chiar şi după formarea sa, vinul necesită în permanenţă o serie de lucrări de îngrijire şi tratamente prin care să-i menţinem şi să-i îmbunătăţim calităţile organoleptice. Prima însuşire organoleptică pe care consumatorul o remarcă la un vin este limpezimea. Aceasta se poate realiza în mod natural, prin aplicarea unor substanţe de limpezire sau prin filtrare. 

 

Limpezirea spontană

 

Pentru cei care îşi prepară vinurile în casă, cea mai la îndemână metodă de limpezire a vinului este metoda spontană. Aceasta se realizează prin eliminarea suspensiilor aflate în masa vinului prin sedimentare.

 

Pentru o limpezire naturală cât mai rapidă, se face un pritoc prematur (se trage vinul mai repede

 

de pe drojdie), după care vinul se menţine la temperatură scăzută. Se va avea în vedere ca atunci când temperaturile scad sub 0 grade, vinul să nu îngheţe, mai ales dacă acesta se află în vase de sticlă. Temperatura de îngheţ este cu atât mai coborâtă, cu cât tăria alcoolică a vinului este mai mare. Se are în vedere faptul că vinurile cu o tărie alcoolică de 12% vol, să nu vină în contact

 

cu temperaturi mai scăzute de -4,5oC, iar cele cu tărie alcoolică de peste 12% vol, să nu intre încontact cu temperaturi mai mici de -5,5oC.

 

Durata păstrării vinului la frig este variabilă, în funcţie de gradul de tulbureală al vinului, mărimeavasului, intensitatea frigului. În mod normal, un vin sănătos se limpezeşte în două-trei săptămâni.

 

Limpezirea spontană necesită timp îndelungat. De aceea se recurge la procedee tehnologice care să asigure o limpezire şi stabilizare mai rapidă, pemiţând o valorificare mai timpurie a vinului pe piaţă.

 

Vinul moldovenesc de casă

26.03.2011 | In vino veritas

 

concursul celui mai bun vin de casă în Moldova

 

Multe familii au propriile reţete, care se transmit din generaţii în generaţii. Însă cea mai importantă şi cea mai corectă “taină” a unui vin bun de casă, ce corespunde şi parametrilor internaţionali privind vinul– este culegerea roadei la timpul potrivit, fierberea să aibă loc în condiţii optime, fără apă şi fără zahăr. Pentru fierbere, în timpul căreia în sucul de poamă apare alcoolul, sunt în deajuns produse zaharoase (glucoză şi fructoză) albumine şi minerale, microelemente. Şi drojdii – catalizatorul fierberii – sunt în deajuns pe coaja strugurilor, căci în natură acestea sunt peste tot, sunt duse uşor şi de vînt. Cei drept, nu toate aceste drojdii şi bacterii sunt de folos în vinificaţie. Pentru ca compoziţia vinului să nu se schimbe spre una mai rea, nu trebuie permisă dezvoltarea bacteriilor lactice, uleioase şi acetice, precum şi a diferitor ciuperci de mucegai. Adică, trebuie creată o temperatură optimă, fără decalaje, protejînd vinul de pătrunderea excesivă a oxigenului. Mai rămîne să adăugăm experienţa de mulţi ani a vinificatorului, un butoi bun, care după cum se ştie „face vinul”, şi vinul este gata.

Vinul moldovenesc de casă

Vinul de casă în Moldova, de regulă, nu este curăţat cu folosirea unor preparate şi nici nu se filtrează. Deobicei, acesta nu se păstreză mult timp, se bea pînă la următoarea roadă, şi deaceea nu este pasteurizat nici sulfat cu anhidridă sau cu alţi stabilizatori. Iată de aici vine si părerea că vinul de casă poate fi mai de folos decît cel produs industrial. Iar principalele cerinţe faţă de caracteristicile organoleptice – gust şi miros–la vinurile de casă sunt simple: lupsa gustului acetic,a mirosului de mucegai, etc. De regulă, în aceste vinuri nu se caută nuanţe de buchet, note deosebite, postgust.

 

Common Terms

Bucket – You want non colored FOOD GRADE buckets.

Carboy – Glass or plastic vessel used in fermenting beverages.

Primary Fermenter - A bucket or a larger glass or stainless steel vessel.

Must – Freshly pressed fruit juice. First step in wine making

Hydrometer - An instrument used to measure the specific gravity (or relative density) of liquids.

Specific Gravity(SG) - In winemaking this is a number which tells the amount of sugar content in a must or wine. A common starting SG is around 1.080-1.100, but not always. An common ending 'dry' SG would be around .992-.995.

Racking - To transfer a liquid from one vessel to another. Normally done to remove the wine from the lees. Part of the clearing process.

Campden Tablets - Potassium Metabisulfite in tablet form which is used at the ratio of 1 tablet per gallon when adding to wine. Can be called 'NA-Meta'.

K-Meta – Is Potassium Metabisulfite(see below) Normal usage is 1/8 tsp to 1/4 tsp for 6 gallon recipe in must 24 hours before adding yeast. Add 1/4 tsp for 6 gallons after fermentation for preservation. Use 3 tbls per gallon of water for sanitization of equipment ( AKA Campden tablets in solid form)

NA-Meta - Is Sodium Metabisulfite. Normal usage is 1/8 tsp to 1/4 tsp per 6 gallon recipe in must 24 hours before adding yeast. Add 1/4 tsp for 6 gallons after fermentation for preservation. Use 3 tbls per gallon of water for sanitization of equipment ( AKA Campden tablets in solid form)

Potassium Metabisulfite – Added 24 hour before adding yeast. This is to destroy any wild molds and bacteria that may have been on the fruit. Also added after fermentation to reduce oxidation (which will affect the colour and flavour of the wine). Used in stronger doses with water as an equipment sanitizer.

Potassium Sorbate - Sometimes called "Wine Stabilizer", is added to finished wines before bottling to reduce the possibility of re-fermentation.

Pectic Enzyme
 – A liquid or powder that is added to crushed fruit to increase juice extraction. Also added to juice prior to fermentation to enhance the clarification process. The powdered form can be stored for a longer time before losing its strength. 

Yeast Nutrient
 - Yeast Nutrient supplies nitrogen to the yeast in the singular form of a phosphate.

Yeast Starter – Method of rehydrating and activating yeast and accustoms it to the must prior to fermentation
http://wijnmaker.blogspot.com/2007/08/gist-starter-yeast-starter.html

Yeast Energizer - Supplies the wine yeast with much needed nitrogen, but from a wider range of nutrients than just phosphate. Energizer contains over a dozen yeast extractive proteins, along with B1 Vitamin, and di-ammonium phosphate. All are valuable sources of nitrogen. Good to use when must derivative is unlike grapes.

Acid Blend
 - This is a blend of the primary acids found in fruit. Acid blend can contain any two or three of the primary acids (tartaric acid, citric acid and malic acid) in any quantity. Acid blend can be store bought or self made by the home winemaker.

F-Pak
 - Flavor Pack. Usually a concentrated juice of the original fruit ingredients or similar. Can also be simple syrup, honey, or other flavorings added once fermentation is complete. Sorbate and K-meta should be added prior to any F-Pak to prevent secondary fermentation.
http://www.winemakingtalk.com/forum/showpost.php?p=14045&postcount=7

Fining agent – Organic or inorganic compound added at end of fermentation to clarify and to change colour, odour, flavour and stability.

Benzoate - yeast inhibitor(blueberrys have them naturally)

Lees - The spent yeast cells and fruit solids that accumulate on the bottom of winemaking vessels

Bentonite
 – Clay additive used before fermentation and after. It provides nucleation sites for the yeast during primary fermentation. It also makes the wine clearer and more stable by removing the protein haze and undesirable particles from a finished wine in a very short period of time.

Fining Agents - Usually bentonite, gelatin or isinglas, which are natural agents that are added to wine to accelerate the settling or clearing process.

Pomace - The solid materials left over from the fruit in winemaking or juicing. Such as the pulp in orange juice or spent fruit in a fruit sack left over after fermentation.

 

 <iframe width="420" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/VA8Bir3kdSQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

 

Step by Step 

How to Make Homemade  Wine

 

Fortunately, with the increased interest in everything related to wine, home winemaking has become a very popular hobby. New stores and online retailers specializing in home winemaking and home brewing supplies are increasingly common, and there are many books, periodicals, and websites now available for aspiring winemakers. 

The actual process of winemaking is fairly straightforward. Traditional grape wines can be easily created, as well as those from fruits and even vegetables and grains. It is important to note that winemaking is not a hobby for those who are impatient. Homemade wines require months and sometimes years to reach their full drinking potential. 

Before you begin to make your first batch of homemade wine, you will need to purchase the right equipment. 

You will need:

  • Primary fermentation container 
    (4-gallon food grade quality heavy plastic container with lid)
  • Secondary fermentation containers (2 or 3 1-gallon glass jugs)
  • Bung 
    (rubber cork for the airlock to fit in, should fit into secondary fermentation container)
  • Airlock
  • Large nylon mesh straining bag
  • 6 feet of clear plastic ½" tubing
  • 5 wine bottles for one gallon of wine
  • Corks (size #9 fits standard wine bottles)
  • Hand corker
  • Hydrometer (measures sugar content)

Other items that are useful but not essential are:

  • Thermometer
  • Acid titration kit (measures acid level)
  • Grape press (essential if you are making wine from fresh grapes)
  • Thermometer

All of these items can be found at a winemaking supply store. While shopping for equipment, make sure to pick up the following specific ingredients that you will need to add to your wine:

  • Campden tablets
  • Wine yeast
  • Yeast nutrient
  • Pectic enzyme
  • Grape tannin
  • Acid blend

 
Step-By-Step Winemaking

Step One - Choose your recipe and fruit

For your first attempt at winemaking, it is usually best to stick to a simple, straightforward recipe for grape wine. You probably have familiarity as to what a grape wine should taste like, and it's usually easy to find suitable grapes or grape concentrate. Remember to inspect your fruit carefully. Crush a couple of grapes between your fingers and taste the juice. If you have purchased a hydrometer, use it to measure the grapes' sugar content. It should be between 22 and 24 brix, which means that the alcohol content of the wine will be approximately 11 percent. Next, thoroughly wash fruit, removing any debris or insects. Throw out any grapes that appear to be rotting. Make sure to remove the stems from the grapes. The stems can cause a wine to taste bitter.

Step Two - Wash your equipment

It is essential that you begin with a sanitary environment and absolutely clean equipment before starting the process of making wine. Used bottles, in particular, should be sterilized before being used again.

Step Three - Extract flavor

Depending on the recipe that you are following, you will need to extract the aroma and flavor of the fruit by crushing, chopping, soaking, pressing, or boiling. The extracted fruit is called "must." Make sure to follow the recipe's instructions carefully with this procedure. It can make or break the quality of the wine. Once extracted, the must will be placed in a primary fermentation container. 

Step Four - Blend Additives 

There is more to wine than just fruit, and these other ingredients are necessary to the flavor, quality, and shelf life of your vintage. Pay close attention to the order in which you blend in additives. Additives are generally blended with the must in the primary fermentation container. However, the yeast may not be added in until days after the other additives are blended.

One additive that is called for in almost every wine recipe is a Campden tablet. This is actually a sulfite that prevents oxidation and growth of wild yeast while promoting the growth of cultured yeast. 

Pectic enzyme is another common additive used in fruit wines. It helps promote flavor, aroma, and acid extraction from the fruit. Tannin is also frequently needed to add bite to white wines. And, of course, sugar and yeast are necessary to produce a wine's alcohol. Granulated sugar is the best sugar for making wine. Avoid using brown or powdered sugar. Some recipes, however, do use honey instead of sugar. The yeast that is required for winemaking is different than bread yeast. Ask your winemaking retailer which variety is required for the type of wine that you are making. 

Once the additives have been blended into the primary fermentation container, the wine will begin fermenting. This process usually lasts from 3 to 10 days during which time the container should be covered loosely with a piece of cloth and a rubber band around the opening. 

Step Five - Transfer into the secondary fermentation container

Once the initial fermentation process has ceased, the wine will need to be placed into a glass jug that is sometimes referred to as a "carboy." To do this, you will first need to strain the pulp from the liquid and then pour the liquid through a funnel into the container. Once the wine has been poured, the container needs to be fitted with a fermentation trap, called an "airlock." The wine will need to ferment in this container for several weeks. 

Step Six - Rack Wine

The procedure of racking the wine is essential to winemaking. Racking is the process of siphoning the wine off the sediments into a clean secondary fermentation container. This can be done with a flexible plastic tube. Racking is usually done on a regular basis over several months until the wine is clear and ready to be placed in bottles. 

Step Seven - Bottling

Finally, when the wine is sufficiently clear and the fermentation process has ended, it will be time to bottle your vintage. The easiest way to transfer the wine from a secondary fermentation container into bottles is to siphon it using the tubing that you used for racking. It is important not to overfill the bottles and to secure corks tightly. Newly bottled wine should be stored upright for the first three days. After that, it should be stored on its side at 55 degrees Fahrenheit. White wine should be aged for at least 6 months before sampling, and red wine should be aged for a minimum of 1 year.

 

 

RISOTTO AL VINO ROSSO E UVA UN PIATTO PORTAFORTUNA


Ricetta ed Ingredienti 300 g di riso – 200 g di uva rossa – 1 cipolla – 20 ml di vino rosso – 1 l di brodo vegetale – formaggio parmigiano grattugiato – olio extravergine d’oliva – sale q.b. Preparazione Preparate il brodo vegetale. Togliete gli acini d’uva dai raspi, lavateli sotto il getto dell’acqua corrente ed asciugateli con un canovaccio pulito. Nel frattempo pulite la cipolla, affettatela con la mandolina e mettetela ad appassire in un tegame con l’olio extravergine di oliva. Aggiungete il riso e fatelo tostare. Sfumate con il vino rosso e fatelo evaporare. Aggiungete il brodo a mestolate e fate cuocere il riso mescolando in continuazione. A cottura ultimata aggiungete gli acini d’uva, alcuni tagliati a metà e privi di semini, una generosa dose di parmigiano garttugiato e mescolate per qualche minuto e poi servite in tavola.

O legendã persanã povesteşte cum regele Jamshid îşi izgoneşte una dintre soţii din harem, iar aceasta, dezolatã, doreşte sã se sinucidã. Se retrage într-una din magaziile regale şi cautã un vas marcat cu “otravã”, care conţine de fapt rãmãşiţe de struguri stricaţi. Consumând bãutura care era rezultatul fermentaţiei, femeia începe sã-şi vinã în simţiri şi se reîntoarce la rege pentru a-i împãrtãşi experienţa. Acesta, foarte încântat, o primeşte înapoi în harem şi dã ordin ca toţi strugurii din regat sã fie folosiţi pentru obţinerea licorii atât de savuroase…

Dovezile arheologice sugereazã cã vinul se producea în Georgia în jurul anului 8000 î.Hr., precum şi în Iran sau Armenia 1000 de ani mai târziu, pentru ca în epoca bronzului timpuriu (mileniul al 3-lea î.Hr.) sã fie cunoscut în Sumer şi Egipt. Cel mai vechi centru oenologic este localizat în provincia Vayot Dzor din Armenia, descoperire realizatã în ianuarie 2011. Acesta cuprinde o presã, cazane de fermentare, ulcioare, cãni, precum şi seminţe de vitis vinifera, specie care descinde din vitis silvestris consumatã înainte de Neolitic. În 3000 î.Hr. strugurii domestici se gãseau deja din abundenţã în Orientul Apropiat.

În Egiptul antic vinul juca un rol important în ceremoniile sacre. Dupã importarea viticulturii din Levant în 3000 î. Hr., s-a dezvoltat în delta Nilului o industrie prosperã a bãuturii, posibil ca urmare a unui schimb comercial intens între Egipt şi Canaan, în vremea dinastiei a 3-a (sec. 27-26 î.Hr.). Reprezentãrile scenice de pe pereţii mormintelor şi listele de ofrande includeau şi acest aliment, care pânã la finele Regatului Vechi devine parte a setului canonic de provizii pentru viaţa de apoi. Se consuma mai ales vin roşu, deşi recent s-au descoperit urme de vin alb în cinci amfore din mormântul lui Tutankhamon. De asemenea se pare cã cea mai preţuitã bãuturã a egiptenilor, shedeh, are ca materie primã nu rodia, ci strugurele. Datoritã asemãnãrii cu sângele circulau multe superstiţii, de exemplu Plutarh vorbeşte despre faptul cã înainte de domnia lui Psametic regii nu beau vin şi nu-l foloseau în libaţii, gândindu-se la el ca la sângele celui care a purtat rãzboi cu zeii şi din care, dupã cãderea pe pãmânt, a rãsãrit viţa de vie. Clasele de jos optau pentru bere, la fel ca peste tot în Orient, moda vinului fiind probabil un import sumerian. Asta nu înseamnã ca era necunoscut, dimpotrivã, figureazã cu aspecte bivalente în multe pasaje din Biblie sau Tanakh.

Din practicile vechilor greci derivã mult din cultura modernã a vinului. Acesta era cunoscut de civilizaţiile minoicã şi micenianã. Mai toate soiurile de struguri care cresc exclusiv pe teritoriul grec s-au pãstrat din antichitate pânã în epoca modernã. Cea mai cunoscutã varietate, retsina, un vin alb foarte aromat, îşi are numele moştenit din obiceiul de a brãzda ulcioarele cu rãşinã, care îi conferea o savoare specificã. Cele mai timpurii producţii de vin din Europa, cele greceşti, sunt datate la 6500 î.Hr. În cultura micenianã exista o sãrbãtoare a vinului ( me-tu-wo ne-wo), care celebra luna în care se presau strugurii. Conform lui Pliniu cel Bãtrân, grecii foloseau ipsos semideshidratat înainte de fermentare şi un anumit tip de calcar dupã fermentare, pentru a reduce aciditatea. Cea mai veche descriere a acestor aspect tehnice îi aparţine lui Teophrast.

Zeul patron al vinului, Dionysos, apare uneori cu denumirea de Acratophoros, cel care dãruieşte vinul nealterat, pur. Starea de tulburare psihicã asociatã cu ceea ce în mitologia homericã apare drept licoarea divinã este bakcheia (de la Bacchus). Tot de la greci, mai exact de la poetul Spartan Alkman (sec. 7 î.Hr.) avem prima referinţã la un vin denominat, Denthis, sortiment din vestul muntelui Taygetus din Messenia, pe care îl laudã ca fiind precum anthosmias, mirosul de flori. Aristotel menţioneazã vinul Lemnian, probabil acelaşi cu vinul modern Lemnio, ceea ce-l face cel mai vechi stil încã în cultivare.

Multe din regiunile contemporane din Occident care se ocupã de cultivarea şi prelucrarea strugurilor au ca bazã plantaţii romane, romanii fiind cei care au dezvoltat extensiv viticultura. În timpul Imperiului s-au dezvoltat multe varietãţi viticole şi tehnici de cultivare, au fost preluate butoiul de la gali şi sticla de la sirieni, presele erau comune la vilele romane şi tot romanii au fost cei care au propus un sistem de apelare pentru vinurile cu reputaţie deosebitã. Licoarea se întrebuinţa des în scopuri medicale, amestecatã cu ierburi şi…perle, mai ales de cãtre familiile înstãrite. Existã şi o legendã care spune cã regina Cleopatra i-ar fi promis lui Marc Antoniu cã va sorbi valoarea unei provincii dintr-o canã cu vin, dupã care a înghiţit o perlã scumpã odatã cu bãutura.

În China anticã au fost introduse soiuri bune de struguri dupã explorarea Vestului de cãtre emisarul Zhang Qian în secolul al 2-lea î.Hr., în timpul dinastiei Han, şi contactul cu regatele elenistice Fergana, Bactria sau regatul indo-grec. Totuşi vinul din orez a rãmas cel popular, în vreme ce vinul din struguri era un produs exotic rezervat mesei imperiale în timpul dinastiei Tang (sec. 7-10) şi mai târziu aristocraţilor în timpul dinastiei Song (sec. 10-13). O veche expresie vehiculatã de nobili se referea la compania partenerilor de bãuturã, jiuke, o sintagmã ce cuprindea nu doar consumul de alcool, ci şi caligrafia, şahul, meditaţia, alchimia sau conversaţia. Socializarea era şi atunci în strânsã relaţie cu licoarea bahicã…

http://www.historia.ro

arincon.jpg
 

 

Hacer vino en casa

Lo primero en tener en cuenta es la uva, podemos elegir las que mejor nos parezca y mezclar uno o dos tipos, pero si es la primera vez, recomendamos un solo tipo. También la cantidad es importante, si es la primera vez que realizas esta receta, recomendamos que pruebes con pequeñas cantidades, recuerda que una botella de vino de 750 ml, se logra con 1 ½ a 2 kilos de uva, dependiendo de la uva (no todas son tan jugosas).

Preparación

  1. Lava la uva y deja secar naturalmente.
  2. Prensa la uva (lo puedes hacer de manera tradicional “pisándola”, o ayudado de una prensa de cocina)
  3. Vierte toda la uva prensada, incluyendo raspones, ramas,  semillas etc, a un recipiente de metal o loza. (importante: éste debe tener ser abierto).
  4. Deja reposar la preparación de 24 a 36 horas, esto debes hacerlo en un lugar fresco.
  5. Transcurrido el tiempo (24 horas), observarás que el líquido quedará al fondo del recipiente y el bagazo e impurezas flotarán y se verán en la superficie. Ayudados de un tamiz retiramos estas sobras, para dejar únicamente el líquido.
  6. Una vez tamizada la preparación la verteremos en la frasca o nuestro pequeño barril (si lo tuviéramos). Y dejamos descansar la preparación destapada por 3 o 4 días. (es muy importante dejar destapada la preparación ya que en este lapso el vino emana gases).
  7. Pasado los 3 o 4 días tapamos nuestro vino con un corcho, el cual tendrá una perforación en el medio con una pequeña manguera, para que puedan salir los gases propios del vino.
  8. Dejamos fermentar nuestro vino casero por los menos 45 días.

Recuerda que esta es una receta casera y debido a las limitaciones de la misma, el vino que obtendrá será de mesa pero con un gran sabor a victoria, ya que es tu vino.

Existen variaciones de esta receta más complejas y, sobre todo, más seguras. En la red podrás ver otras preparaciones, y en países con más tradición de elaboraciones caseras venden incluso pasta de uva y pastillas para controlar la acidez del vino sin necesidad de destaparlo: así el vino no se oxidará. Pero esta es una forma artesana, como tradicionalmente se elaboraba el vino en cada casa. El artículo tiene, por tanto, más importancia como reseña histórica que ánimo de impulsarte a elaborar vino en casa. Así que, por si acaso prefieres no hacer tu propio vino, aquí te vamos a recomendar un par de vinos ecológicos:

 

 

"Un pahar de vin pe zi nu strică în principiu nici unui om sănătos"

- interviu cu medicul neurolog Bogdan O. POPESCU -

wine-women-an-song.jpg

 
Michelangelo Bounarotti:
Vinul rosu face bine femeilor - mai ales cand e baut de barbati.

Alexandre Dumas - tatal:

Vinul este partea intelectuala a unei mese, iar mancarea numai suportul ei material.

Epitaful lui Pastorel, scris de el insusi:

 

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!


Bea vin, căci el dă minţii supremă strălucire,
Credinţelor lumină şi inimii uimire.
De-ar fi băut şi dracul un strop, s-ar fi-nchinat
Cu o mie de mătănii la tot Adamul beat.
 

 Oenologie - Constructii, vase, utilaje vinicole

 

 

La vignaiola ragazzina regina del bio-vino

arianna

Originile vinului

http://www.howtomakehomemadewine.info/

 

 

Comment faire son propre vin maison

Cum se face vinul bun

 
Obţinerea vinurilor de calitate este condiţionată de aplicarea mai multor lucrări cum ar fi: umplerea vaselor, transvazarea, pritocul, sulfitarea, cupajarea, limpezirea 
Umplerea vaselor- se realizează în scopul eliminării aerului, diminuării procesului de oxidare excesivă şi a dezvoltării unor microorganisme dăunătoare. Înainte de umplerea vaselor se dezinfectează cu soluţie de dioxid de sulf sau alcool de 50-60%, se face examinarea vizuală, olfactivă, degustarea vinului şi se face plinul cu vin de aceeaşi calitate.
Transvazarea- se face cu scopul de a umple vasul de fermentare, de aerisire a vinului care are exces de dioxid de sulf sau alte mirosuri străine. Transvazarea se face de regulă în circuit închis, pentru a evita punerea vinului în contact cu aerul.
Pritocul- reprezintă operaţiunea de tragere a vinului de pe depozitul de fermentare format natural. Pritocul se face în prezenţa aerului (deschis) sau în absenţa aerului (închis). În mod obişnuit pritocul se execută toamna, iarna şi primăvara. În primul an vinurile se pot pritoci de 4 ori. Primul pritoc se face după desăvârşirea fermantaţiei alcoolice, şi anume la un interval de 10-15 zile, la vinurile albe, şi după 15-35 zile la vinurile roşii. Pritocul al doilea se face la interval de 1-3 luni după primul, în funcţie de

evoluţia vinului. Al treilea se face primăvara, atunci când vinurile sunt puse la maturare în vase de lemn. Al patrulea pritoc se face toamna când, cu această ocazie, vinurile albe sunt supuse şi lucrărilor de condiţionare-stabilizare în vederea îmbutelierii.
Sulfitarea- este una dintre cele mai importante operaţiuni aplicate vinurilor tinere, datorită efectului sau de protecţie antioxidantă şi antimicrobiană. Sulfitarea se face cu fitile de sulf şi soluţii apoase cu concentraţia cuprinsă între 4-8%. 
Egalizarea - reprezintă operaţiunea de amestecare a două sau mai multe vinuri ce provin din acelaşi soi sau aceleaşi zone de cultură şi are drept scop crearea de loturi mari şi uniforme de vin. Această operaţie se face de obicei cu ocazia primului pritoc.
Cupajarea- este operaţiunea prin care sunt amestecate două sau mai multe vinuri de provenienţă diferită ca loc şi soi şi are ca scop corectarea unor defecte de compoziţie şi realizarea unor tipuri noi de vin.
Limpezirea- este operaţiunea prin care vinul este adus într-o stare de transparenţă specifică prin îndepărtarea substanţelor în suspensie aflate în masa sa. Limpezirea poate fi spontană sub acţiunea gravitaţiei, cu ajutorul substanţelor cleitoare prin atragerea particulelor în suspensie din vin sau prin filtrare şi centrifugare.

 

http://www.ziarulunirea.ro/art.php?cat=67&pg_id=11590

Pentru limpezirea şi stabilizarea vinurilor se folosesc mai multe procedee fizice şi chimice care stau la baza tuturor producătorilor particulari şi care nu necesită un consum material şi energetic deosebit.
Dintre aceste procedee, cele mai bune rezultate au dat folosirea bioxidului de sulf (SO2) şi a bentonitei.
Folosirea SO2 în practica vinicolă se bazează, în principal pe acţiunile sale antiseptice şi reducătoare, la care se mai adaugă şi aportul lui la realizarea unei bune limpidităţi a vinului, păstrarea aromei şi îmbunătăţirea calităţilor gustative.
Bioxidul de sulf constituie şi în prezent principalul antiseptic cu ajutorul căruia se poate distruge sau înhiba activitatea şi dezvoltarea microorganismelor din vin.
Bioxidul de sulf acţionează în principal asupra sistemului enzimatic al microorganismelor, suprimându-l sau inhibându-l temporar.
Dintre microorganisme, bacteriile sunt cele mai insensibile la acţiunea SO2, în comparaţie cu drojdiile care se adaptează mai bine mediului sulfitic, cu excepţia drojdiilor de floare, care sunt eliminate primele din must şi vin.
Bioxidul de sulf fiind un reducător puternic, poate proteja vinurile împotriva oxidării. Acţiunea antioxidantă se manifestă în primul rând, prin aceea că SO2, distruge sau frânează enzimele care catalizează oxidarea anumitor substanţe din vin, brunificându-l.
Pentru a se evidenţia sensibilitatea vinului la oxidare, vinul tânăr se toarnă într-un pahar incolor şi se aşează într-un loc liniştit, la temperatura camerei. Se urmăreşte evoluţia
vinului, timp de 2-3 zile. Dacă la suprafaţa vinului apare un inel maro, vinul este predispus la casare oxidazică (brunificare). În acest scop vinul trebuie tratat cu bioxid de sulf în cel mai scurt timp.
Vinurile oxidate au calităţi gustative alterate, sunt fade şi aerisite, iar aspectul comercial lasă de dorit.
Pentru limpezirea vinului se foloseşte bentonita care este un mineral cu proprietăţi de limpezire şi stabilizare a vinului prin acţiunea sa de deproteinizare. Deoarece bentonita are sarcini electrice negative, acestea sunt neutralizate de sarcinile electrice pozitive ale proteinelor care, împreună, formează particule mai mari ce se depun, sub acţiunea gravităţii, iar vinul se limpezeşte.
lPrepararea gelului de bentonită 
- La100 litri vin se foloseşte 100 g de bentonită care se dizolvă în 900 ml de apă călduţă, care se amestecă până la consistenţa unei smântâni (fără să rămână cocoloaşe). Gelul de bentonită se prepară numai cu apă şi nu cu vin, pentru că vinul ar neutraliza o parte din sarcinile negative ale bentonitei.
Doza de bentonizare cea mai potrivită pentru vinul tânăr s-a dovedit a fi 1g/l litru vin. După ce vinul s-a agitat cu un furtun se administrează gelul de bentonită şi SO2. Administrarea gelului de bentonită în vin se face a doua zi de la preparare pentru a se hidrata bine şi a se etala lamelele de bentonită, precum şi sarcinile electrice ale acesteia.
Momentul administrării bentonitei este bine să coincidă cu administrarea bioxidului de sulf, deoarece acţiunea lor cumulată este mai evidentă

Making wine from grapes at home

 

When one thinks of wine, the instant image is of a bunch of grapes hanging in a vineyard. The ripening and the harvest, followed by the ceremonious crushing and the fermenting period. Some how the images all seem to involve a huge number of people and the process seems too elaborate to be done at home. In truth that is just a fallacy. You can make wine at home just as easily as it is made in a vineyard.

You do not need to own a vineyard and a huge staff to make winefrom grapes at home. In fact homemade wine takes very little time and effort and will turn out sweeter than the Rosa Wines from a professional vineyard. So what do you need? Naturally you need grapes, and you need sugar. Some people also use a bit of yeast to speed up the fermentation, but that tends to affect the taste and smell of the wine adversely. So I prefer not using yeast and allowing nature to take its course.

Here's the process. Take a kg each of grapes and sugar. Get the grapes washed to remove any dirt on them. Now dry them off with a kitchen towel. Crush them up with your hands and add a fistful to a glass or food grade plastic bottle. Add a fistful of sugar on top. Then keep alternating between fistfuls of crushed grapes and sugar till the grapes are all used up. Now cover up the bottle and place it in the sun for a day. At the end of the day bring it in and keep away in a darkened closet for a month.

Now leave the bottle and do not disturb it for the entire duration. After the month is over, decant the wine that has formed into a clean and dry bottle. Again the bottle should be of glass or food grade plastic, avoid metal at all costs. The remaining fermented grape mix can be used in a drunken grape pudding. Or you can just throw it away. The bottle of wineneeds to be stored in a cool place. You are now ready to sample you homemade grape wine

PODGORIA NICOREŞTI -  povestea podgoriei Nicoreşti nu poate fi spusă fără sa amintim de

Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare. Se spune ca, în drumul său către hotarele de sus ale Moldovei,

Domnitorul ar fi cerut să i se aducă vin roşu de la “baba aceea”, referindu-se la vinul din

Băbească Neagră, numit şi Cracană. “Cracana de Nicoreşti este o licoare pentru sfinţi –

mai păcătoşi, aşa ca noi”, spunea Ion Neculce în Cronicile sale. Majoritatea atestărilor

documentare ale acestei plantaţii viticole fac referire la diverse tranzacţii de vii. Asa cum

menţionează Dimitrie Cantemir în "Descrierea Moldovei", în 1716, podgoria era considerată

una dintre cele mai importante din Moldova, după Cotnari, Huşi şi Odobeşti.

 Printre proprietarii de vii de la Nicoreşti s-au numărat mari familii boiereşti: Racoviţa, Catargiu

, Sturza, Donici, Papadopol, Conachi dar şi mănăstirile Agapia şi Văratec. O data cu dezvoltarea

economică a podgoriei s-a dezvoltat şi localitatea Nicoreşti. Dintr-un sătuc ea a devenit târg,

unde se comercializau struguri şi vin, iar mai apoi a ajuns comună.

În secolul al XVIII-lea, suprafeţele de vii şi numărul proprietarilor cresc spectaculos. Dimitrie

Cantemir, în Descrierea Moldovei (1716) menţiona cã în ierarhia valoricã a podgoriilor din

Moldova, Nicoreşti se situa pe locul patru .

În prima jumãtate a secolului al XIX-lea, apar noi proprietari de vii la Nicoreşti, mânãstiri

şi familii boiereşti. Mai rârziu, prin legea secularizãrii averilor mânãstireşti, din anul 1863,

aceste vii trec în proprietatea statului şi vor fi administrate de Ministerul Cultelor şi apoi

de Ministerul Agriculturii şi domeniilor. La sfârşitul secolului, filoxera a distrus şi la Nicoreşti

o mare suprafaţă viticolã, care a fost refăcută în prima parte a secolului XX. În anul 1941

la Nicoreşti existau 1416 ha de viţã de vie.

Podgoria  este situată în partea de est a României, între râurile Siret şi Bârlad, iar spre

nord-vest se întinde până la Priponeşti. Centrul podgoriei se află la o altitudine de 250

de metri. Plantaţia viticolă de la Nicoreşti este caracterizată mai mult prin vinurile ei roşii

seci de consum curent, de calitate superioară sau cu denumire de origine controlată.

Vedeta acestei zone este Băbească Neagră. În timp, cuvintele “Babească” şi “Nicoreşti”

au devenit sinonime.

 Acestea sunt două sintagme care se completeză reciproc şi nu pot fi separate.

O alta “neagră de Nicoreşti” este Fetească, un soi care se simte foarte bine pe solul

fertil din zona. Mare parte din soiurile care cresc la Nicoreşti sunt cele pentru vin,

soiurile de masă fiind mai mult reprezentate de nişte butuci răzleţi. Printre vinurile albe,

cel mai reprezentativ este Feteasca Albă. Alte soiuri care se întalnesc pe acestă podgorie sunt:

Cabernet Sauvignon, Merlot, Oporto, Burgund Mare, Feteasca Regala, Riesling Italian,

Aligote, Muscat Ottonel. În prezent, vinurile rosii şi albe de Nicoreşti sunt exportate în Anglia,

Germania şi Israel."

cleaning-girls-women-sexy-boobs-tits-legs-wine-hospitality-d.jpg

 

Particularitatile vinurilor de Nicoresti

Feteasca alba (soi recomandat si autorizat) este un vin tipic pentru podgoria Nicoresti, prin onctuozitatea gustativa si senzatia de catifelare, persistenta dupa înghitire. Vinul exprima bine aroma soiului si poate fi utilizat si pentru cupajare cu alte vinuri, imprimandu-le acestora o anumita finete si plinatate. 

Feteasca regala (soi recomandat si autorizat) este un vin alb, cu un continut de alcool etilic moderat si cu o aciditate mai ridicata decat a vinului de Feteasca alba.. Este de preferat sa se consume ca vin tanar, cand este îmbietor, lejer dar elegant. 

Riesling-ul italian ( soi recomandat si autorizat) reprezinta unul din cele mai bune vinuri ale podgoriei Nicoresti. In anii viticoli foarte favorabili, însusirile organoleptice ale vinului îi împrima Riesling-ului o distinctie deosebita. Principalele sale caracteristici, fructuozitatea, prospetimea si aroma fac ca vinului sa i se atribuie calificativul de vin reconfortant. 

Aligote (soi recomandat) este un vin alb, care prezinta o culoare galben-pai cu nuante verzui. Este sec, rareori cu urme de zahar, echilibrat si armonios, dar fara pretentii pentru categoria de vin de mare marca. Este recomandabil sa fie vinificat cu strugurii din soiurile Muscat Ottonel si Chasselas, pentru a se obtine vinuri foarte bune. 

Cabernet Sauvignon (soi recomandat si autorizat) este un vin rosu-rubiniu închis, caracterizat printr-o nota barbateasca si robusta. Aceasta face ca vinul de Cabernet Sauvignon sa reprezinte o exceptie a vinurilor de Nicoresti. Principalele însusiri ale acestui vin sunt usoara amareala postgustativa si aroma apropiata de cea a semintelor de struguri. 

Feteasca neagra (soi autorizat) are o culoare rosu-granat, intensa. Vinificat printr-o maceratie de lunga durata capata tipicitatea de Nicoresti, caracterizata printr-o culoare intensa cu o tonalitate caramizie. Aroma vinului tanar, amintind de strugurele bine copt, este într-o armonie placuta cu echilibrul sau gustativ. Feteasca neagra, prin maturare de 1-2 ani si învechire în sticle, îsi desavarseste calitatile, mai ales atunci cand strugurii provin dintr-un an viticol de mare favorabilitate. 

Babeasca neagra (soi autorizat) este vinul cel mai reprezentativ pentru podgoria Nicoresti, el apartinand acestor meleaguri din timpuri imemorabile. Este un vin sec, care are o culoare rosie stralucitoare de coacaze si o aroma de strugure bine copt, exprimata intens la vinul tanar. In timpul maturarii si învechirii, vinul conserva foarte bine aroma strugurelui, ceea ce face ca provenienta sa ampelografica sa fie recunoscuta chiar si dupa multi ani de pastrare. Gustul placut, cu o vivacitate placuta, face ca vinul de Babeasca neagra sa poata fi în aceeasi masura un companion al meselor zilnice si al ocaziiilor speciale. Sintagmele "Babeasca negra" si "Nicoresti" se completeaza reciproc si cu greu pot fi despartite. 

Merlot (soi recomandat) este un vin de culoare rosie, cu o intensitate coloranta intermediara între cea a vinului de Cabernet si de Babeasca neagra. Plasat si pe baza altor însusiri între extremitatile reprezentative ale vinurilor de Nicoresti (Cabernet Sauvignon si Babeasca neagra), Merlot-ul si-a capatat sarmul sau particular, care face sa fie cautat de catre consumatori. In amestec tehnologic sau cupaj cu Babeasca neagra si Cabernet Sauvignon vinul de Merlot este considerat un liant benefic al acestora. In alta varianta de cupajare, adica cu Oporto si Babeasca neagra, Merlot-ul realizeaza un alt sortiment de vin rosu, bine apreciat ca vin tanar. 

Oporto (soi recomandat) este un vin rosu cu o intensitate coloranta moderata. Are aroma delicata a afinelor, un gust armonic si placut. Vinul de Oporto este bine apreciat ca vin tanar. Prin învechire vinul capata o nuanta eterata, specifica.

 

domeniile-nicoresti-mic.jpgdomeniile-nicoresti-mic.jpg

Babeasca Neagra de  Nicoresti va fi lansata la PROVINO 2011!

„Domeniile Nicoresti”, producator de vinuri care are in portofoliu numai soiuri romanesti, lanseaza „Babeasca Neagra de Nicoresti” in cadrul Festivalului PROVINO – Vin. Arta. Gastronomie.  „Ne dorim sa facem cunoscut publicului unul dintre cele mai vechi si mai bune vinuri romanesti – Babeasca Neagra de  Nicoresti, pe care il producem in crama noastra. Noi incepem sa imbuteliem chiar anul acesta, iar lansarea produsului il vom realiza in cadrul Festivalului PROVINO. De asemenea, ne dorim sa ne facem cunoscuti si in zona Moldovei, unde speram sa ne gasim distribuitori”, a declarat Doina Mocanu, Director  Export – Domeniile Nicoresti.

Babeasca neagra este un vin sec reprezentativ pentru podgoria Nicoresti, care are o culoare rosie stralucitoare de coacaze si o aroma de strugure bine copt. In timpul maturarii si invechirii vinul conserva foarte bine aroma strugurelui, ceea ce il recomanda drept companion al meselor zilnice si al ocaziiilor speciale. Sintagmele “Babeasca negra” si “Nicoresti” se completeaza reciproc si cu greu pot fi despartite.

In “Descrierea Moldovei” (1716) Dimitrie Cantemir mentiona ca in ierarhia valorica a podgoriilor din Moldova, Nicoresti se situa pe locul patru. „Domeniile Nicoresti” se mandresc cu: Babeasca Neagra si Aligote, Feteasca Neagra, Merlot, Cabernet Sauvignon, Oporto, dar si Feteasca Alba, Feteasca Regala, Riesling Italian.

Suprafata totala a plantatiilor viticole ale Domeniului Nicoresti ocupa circa 250 hectare. La degustarile organizate in cramele Nicoresti s-au facut remarcate pana acum vinuri de excelenta precum: Babeasca Neagra premium, Feteasca Neagra premium, Rubiniu de Nicoresti, Daina Rosu, Daina Alba, Daina Roze.

ARTICOLE IN LIMBA ITALIANA

http://www.vinostore.it/crea.php

 

La leggenda del vino

Il vino nell’antichità è considerato d’origine divina è come un dono dato agli uomini dalle divinità che per gli Egiziani è Osiride per i Greci Dioniso, per i Latini Bacco, per gli Italici Saturno e per gli Ebrei Noè.

Le leggende nate sulla vite e sul vino sono numerose e tutte narrano di una divinità che dona il prezioso frutto dell’uva all’uomo. La più antica di queste leggende dice che Saturno, scacciato da suo figlio Giove dall’Olimpo, si rifugia nel Lazio dove insegna la viticoltura al re Giano che prende il nome di Enotrio. Un’altra leggenda racconta che Bacco in viaggio in Arabia, per riposare un momento, siede vicino a una giovane e rigogliosa vite che, dopo aver deciso di portare con se, sradica introducendola, per ripararla dal sole, in un osso di uccello; essendo poi cresciuta, la ripone in un osso di leone e ancora successivamente nel cranio di un asino.

 

Giunto a Nisa, mette il tralcio nella terra e assiste alla sua crescita con produzione di grappoli d’uva meravigliosa dai quali ottiene un dolce vino che dà a bere agli uomini. Questi diventano allora loquaci, forti come leoni, ma bevendo quel nettare cosìesageratamente diventano simili agli asini. Da queste leggende si desume che fin dai primi tempi gli effetti del vino sono noti e che le stesse narrazioni sono utili per allontanare gli uomini dal vizio; e che Bacco è il primo ad insegnare agli uomini il modo di coltivare la vite e l’uso del vino.

   

1. Benvenuti !!! In questo spazio troverete semplici ed utili consigli su come fare il vino in casa!!!

Prima di tutto non badate a spese per l'acquisto dell'uva, è la base per produrre un buon vino! 
In tal senso è opportuno informarsi sul periodo migliore per la raccolta dal proprietario del vigneto, in quanto localita’, tipo di impianto del vigneto, tipo di vitigno e fattori climatici dell’annata influiscono sulla data di raccolta. Inoltre, è bene che il processo di vinificazione si svolga in un luogo areato (durante la fermentazione si sviluppa anidride carbonica nociva alla salute) e fresco (le temperature elevate potrebbero vanificare gli sforzi). In ogni caso, la vostra cantina deve essere sempre pulita, il vino non deve prendere aria e vanno evitati sempre odori forti e grosse vibrazioni. 

Ammettiamo che abbiate l’intenzione di produrre circa 150 litri di vino (se le quantita’ cambiano fate le dovute proporzioni): considerando che ogni quintale di uva dà circa 70 litri di vino (avendo un torchio, altrimenti si diminuisce), bisognerà acquistare 2,5 quintali d’uva da vino. Le prime operazioni da effettuare dopo la raccolta dell'uva sono quelle della pigiatura e della diraspatura, ovvero separare i raspi dall'acino (a tal proposito ci sono delle pigiadiraspatrici manuali, che per piccole quantità vanno benissimo). Mentre svolgete questa operazione aggiungete del metabisolfito (o trefosolfina):questa sostanza ha infatti proprieta’ antisettiche, antiossidanti ed aiuta la precipitazione delle sostanze in sospensione da eliminare (la quantità da aggiungere, è scritta sulla confezione). 
Il "vino" ottenuto da questa prima fase di lavorazione deve essere posto in un recipiente, possibilmente di acciaio inox, da 250 litri e con rubinetto. 
Il contenitore, deve essere lavato e disinfettato con una parte di un dischetto di zolfo, facendolo bruciare all'interno (o pulito con acqua bollente).
Solo dopo questa operazione potrete tappare il contenitore: dopo qualche minuto potrete riaprire, ma evitando di respirare il fumo che si è prodotto. Dovrete ripetere questa operazione ogni qual volta riutilizzerete il recipiente.

 

Chiudete appena il coperchio, in modo tale che i gas prodotti durante la fermentazione possano fuoriuscire. Le bucce devono essere "affogate" (follatura) due volte al giorno per evitare che si ossidino (diventerebbero più scure ed irrancidirebbero alterando il mosto) e anche per abbassare leggermente la temperatura della massa, che oltre i 36 gradi circa, potrebbe far arrestare la fermentazione (si arresta infatti l'attività dei lieviti che sono gli autori della fermentazione). 
A questo punto passate alla svinatura: dopo 1 giorno, se si tratta di uve bianche, circa 5 giorni, se si tratta di uve nere. 
La svinatura, consiste nella fuoriuscita del mosto dal recipiente e nella raccolta delle bucce che possiedono ancora molto liquido. Inserite le bucce nella piccola pressa e passate alla torchiatura: il mosto ottenuto dovra’ essere unito a quello appena svinato. Tutto il mosto che avrete ottenuto dovra’ essere posto in 3 damigiane da 54 litri ciascuna (eventualmente distribuendo il mosto ottenuto dalla pressatura in ciascuna damigiana), la rimanenza, che all'incirca dovrebbe essere di 10 -15 litri, in un contenitore più piccolo .

Come tappo dovrete utilizzare dei piccoli "bollitori" di plastica (uno per damigiana) che dovranno essere riempiti al loro interno con un po' d'acqua. In questo modo otterrete una barriera che impedirà all'aria di entrare, e allo stesso tempo farete fuoriuscire l'anidride carbonica (l'effetto è molto evidente e si vedranno fuoriuscire dal tappo delle bolle). Mettete le damigiane su di un piano rialzato. Il mosto pian piano si quieterà e dopo circa 20 giorni potrete fare il 1° travaso (dico circa, perché non è sbagliato eseguire l'operazione con la luna in fase calante). A questo punto si potra’ effettuare il travaso tramite un tubo di plastica nel recipiente in acciaio inox, sciacquate bene le damigiane e riempitele nuovamente. Non bisogna assolutamente toccare il fondo delle damigiane né agitare il vino da travasare, perche’ si potrebbe causare il movimento della "feccia" che si è accumulata nel fondo (i residui oltre ad essere causa della non limpidezza del vino sono anche portatori di batteri pericolosi per lo stesso). 
Durante il travaso prelevate un campione del vostro vino (circa ½ litro), chiudetelo bene in una bottiglia di pari quantità e portatelo ad analizzare da un enologo (la spesa si aggira intorno a 10 euro). L'enologo sicuramente vi darà dei correttivi come ad esempio acido citrico, o tartarico, di cui il vostro vino è deficitario e vi consiglierà di mettere un po' di bentonite per la chiarificazione del vino (fatevi spiegare bene come utilizzarla): in commercio esistono comunque dei filtri ad un prezzo accessibile. 
La quantità del vino è diminuita per via dei depositi che avrete eliminato e va reintegrata con il vino del piccolo recipiente, colmandolo . Di nuovo andrete a mettere gli speciali tappi. Dopo circa 30 giorni dovrete effettuare un nuovo travaso - II TRAVASO (se avete acquistato la bentonite ricordatevi di metterne un po' per damigiana circa una settimana prima del nuovo travaso). Mettete tutto il vino che avete nel recipiente di acciaio e dopo aver miscelato bene i prodotti che vi sono stati dati dall'enologo con del vino(non vi preoccupate non sono sostanze pericolose ma solo sostanze che il vino possiede naturalmente e di cui il vostro necessita per la sua buona conservazione ed il miglioramento delle qualità organolettiche).

 

Ripulite le damigiane e, se potete, lasciatele scolare a testa in giù (risciaquare con acqua prima di un nuovo utilizzo). 
Il nostro recipiente con il vino deve essere dotato di galleggiante, è l'ideale perché con l'aggiunta di una piccola quantità di olio enologico (intorno al galleggiante) avrete ottenuto un'ottima protezione dall'aria; in caso contrario la quantità di olio da utilizzare sarà di circa 1 litro, e l'effetto sarà identico. Dopo circa 15 giorni assaggiate il vostro vino, ma se volete un consiglio del tutto personale non iniziate a berlo prima di Natale: ha bisogno di maturare !!! 
Ora se tutto è andato bene avrete la grande soddisfazione di aver CREATO IL VOSTRO VINO!!! Guardatelo dentro ad un bicchiere rigorosamente di vetro non lavorato, se il vostro vino bianco avrà un colore dorato va bene se risulta ambrato dovrete iniziare a preoccuparvi ! 
Procedete alla degustazione del primo bicchiere…..vi emozionerete perché vi sembrerà il vino più buono che abbiate mai bevuto!!! Qualora vogliate imbottigliare il vostro vino, posto che quest’ultimo non potra’ durare a lungo nelle bottiglie, dovrete usare tappi in plastica o in sughero tenendo presente che per questi ultimi serve necessariamente un’imbottigliatrice manuale. 
Per il vino rosso imbottigliato con tappi di sughero, provate a vedere com’e’ dopo un anno. L'imbottigliamento deve essere fatto comunque a primavera. Cercate quindi di consumare il vino nell'anno in corso,con maggiore attenzione per il bianco e ricordatevi di imbottigliare con la Luna giusta.
Per presentare meglio il vostro vino potrete creare una vostra etichetta ed utilizzare una capsula termorestringente sul tappo. Ora che avete imparato a fare il vino in casa, sperando che tutto sia andato bene e soprattutto che sia venuto un buon vino vi auguro….. BUONA BEVUTA A TUTTI!!!!!! 

****************************************************************************************

2. Un buon vino casalingo

Il vino proviene dalla fermentazione dello zucchero dell’uva,fermentazione attuata da microorganismi chiamati lieviti, esseri microscopici che lo scompongono trasformandolo inalcool. Questi lieviti si trovano ovunque in natura (fiori, foglie, corteccia degli alberi, terreno ecc.) e arrivano sugli acini dell’uva trasportati dagli insetti e dal vento. L’azione di questi microorganismi inizia quando, dopo la vendemmia, si procede ad ammostare l’uva, una delle fasi più importanti tra quelle che si succedono per la preparazione di una buona bottiglia divino. Vediamole in ordine di successione.

Vendemmia o acquisto

Chi vuole fare l’esperienza di prepararsi un buon vino in casa deve ovviamente, in primo luogo, procurarsi l’uva. Se si dispone di un piccolo vigneto la raccolta del frutto va affrontata al momento giusto. L’uva, oltreché matura in maniera consona, non deve essere bagnata dalla pioggia o da un’eccessiva rugiada, perché ciò diluisce il mosto. Allo stesso tempo, però, essa non deve essere troppo calda perché nelle ceste può dare luogo a fermentazioni inopportune. È comunque un accorgimento importante da seguire quello di portare rapidamente l’uva alla pigiatura, perché così si possono evitare inacidimenti o altri inconvenienti che si possono verificare soprattutto se si usano ceste di plastica che non lasciano traspirare i grappoli ammucchiati.

Questo accorgimento vale anche per chi l’uva la acquista. I tempi tra vendemmia e pigiatura è meglio che siano i più brevi possibili. A tal fine, l’acquirente dovrebbe sincerarsi che l’uva provenga da un luogo vicino, e che quindi ci siano maggiori possibilità che sia stata colta a tempo debito e non prima.

È da evitare l’uva trasportata nei teli di plastica perché ciò dà origine, nel fondo del cassone, a un deterioramento del mosto che non è né salutare né gustoso. Se è possibile, bisognerebbe acquistare uva venduta in ceste di vimini o anche di plastica purché dotate di apposite finestrelle per l’aerazione. È sempre meglio controllare inoltre che i grappoli siano tutti sani e non solo quelli in evidenza che costituiscono lo strato superiore delle ceste.
Una pratica sconsigliata è quella di lavare l’uva prima della pigiatura. Lavandola, infatti, si dilaverebbero proprio quei lieviti che sono i responsabili della fermentazione alcoolica, mentre gli antiparassitari non si eliminano di certo con un semplice lavaggio in acqua.

Pigiatura

La pigiatura è, in effetti, la prima vera e propria fase di trasformazione dell’uva in vino. Essa consiste nel comprimere i grappoli con una macchina (pigiatrice a rulli, pigiadiraspatrice, ecc.) al fine di far fuoriuscire il succo dagli acini.

Per un uso familiare, la pigiatura può essere realizzata con i piedi, così come avveniva un tempo in molte realtà contadine, dove si usavano a tal uopo casse di legno con falsi fondi bucherellati. Per piccole quantità si può anche semplicemente schiacciare l’uva con le mani dopo aver messo i grappoli in un recipiente capiente e adatto allo scopo. In verità, esistono in commercio anche pigiadiraspatrici centrifughe per uso hobbistico, ma di norma sono abbastanza inutili sia per le ridotte dimensioni che per il costo assai elevato.

Alla pigiatura segue la diraspatura, ossia l’allontanamento dei raspi - l’ossatura del grappolo che tiene insieme gli acini - dalla polpa e dalle bucce. Essi vanno tolti per evitare un aumento dell’acidità del vino e la cessione ad esso di sostanze sgradevoli tra cui quelle tanniche che non sono propriamente salutari.

Fermentazione

A questo punto il mosto così ottenuto viene messo direttamente nel contenitore difermentazione per la cosiddetta “macerazione”. 
La fermentazione alcoolica è il processo mediante il quale i lieviti, come si è detto, trasformano gli zuccheri del mosto in alcool. Il mosto inoltre può contenere le bucce oppure no (vedi paragrafo 3.4).

In questa fase, ci sono alcune regole da rispettare per ottenere un buon risultato: a) non bisogna mai coprire il contenitore in cui avviene la fermentazione; b) tenere chiuse porte e finestre nel locale in cui è in atto l’operazione (o quanto meno consentire una razionale e non sproporzionata aerazione); c) mantenere una temperatura costante nel locale e comunque compresa idealmente tra i 21 e i 25 °C; d) controllare che la produzione di anidride carbonica non sia eccessiva (anche con il semplice accorgimento di una candela stearica: se si spegne entrando nel locale significa che l’ossigeno è scarso); e) controllare la massa fermentante e intervenire in caso di tendenza a straripamento (vedi oltre). Dato che si usa un contenitore scoperto (e si può anche lasciare fermentare addirittura nello stesso tino o recipiente in cui si è pigiato), al fine di impedire che il mosto, successivamente trasformato in vino, a fermentazione conclusa inacidisca, è meglio mettere un peso sulla massa mostosa in modo che questa venga pressata. I vinificatori mettono normalmente dei pali di legno tagliati di misura e incrociati sopra il mosto. La fermentazione inizia appena 4-5 ore dopo la pigiatura e la massa entra in ebollizione dopo 24 ore. La durata della fermentazione può essere varia a seconda delle esigenze del vinificatore. Se si desidera ottenere un vino corposo, amaro e colorito e con una elevata gradazione alcoolica si può lasciar fermentare per 18-22 giorni, ossia lasciando completare il ciclo effettivo della fermentazione. Se si vuole un vino poco alcoolico, di gusto amabile e non molto corposo è meglio interromperla dopo 4 o 5 giorni. Se, infine, si gradisce un vino rosato, vinificando con la vinaccia, è opportuno interrompere la fermentazione dopo 18 o 24 ore al massimo. È importante ricordarsi di non riempire mai oltre i 3/4 della cubatura del contenitore entro cui si è messo il mosto perché durante la fase “tumultuosa” di fermentazione esso aumenta di volume e se il contenitore è troppo pieno può straripare.

Va aggiunto anche che se si opta per la fase di fermentazione completa (quella di 18-22 giorni) va effettuata la follatura, cioè il rimescolamento del mosto una volta almeno ogni 12 ore. Questa operazione è importante perché evita probabili fenomeni di acidità, inibisce il formarsi di una quantità esagerata di anidride carbonica e facilita la soluzione dei pigmenti coloranti.

Bisogna in conclusione precisare che non sempre il mosto presenta zuccheri sufficienti per raggiungere il minimo di 11,5 o 12 gradi alcoolici che consentono un vino sano e conservabile. In presenza di questa eventualità (verificabile con un normale densimetro inserito in un recipiente cilindrico pieno di mosto) si può aggiungere saccarosio (che poi sciogliendosi ridà fruttosio e glucosio). L’aumento di un grado alcoolico si ottiene aggiungendo al mosto in fermentazione 1,7 Kg/q di saccarosio.

I primi giorni di ammostamento bisogna controllare che la fermentazione parta bene. Se dopo qualche tempo essa non è ancora avvenuta può darsi che la temperatura del locale sia troppo bassa, per cui occorrerà riscaldare un pochino l’ambiente. Può però anche essere il caso che vi sia carenza di lieviti. Si tenterà allora di farli riprodurre aerando il mosto (cfr. follatura) o aggiungendo sostanze azotate come il fosfato di ammonio di cui essi si nutrono. Talvolta si può ricorrere all’acquisto di lieviti selezionati da aggiungere.

Svinatura, travaso, imbottigliamento

Quando la fermentazione è cessata, e all’assaggio si sente che tutto lo zucchero è stato trasformato, si può passare alla svinatura che è la separazione della vinaccia (l’insieme della parti ancora solide dell’uva) dal vino. Si può usare a tal fine anche un setaccio di vimini che tratterrà tutte le impurità e i vinaccioli. Il vino ottenuto va poi versato in un contenitore (un barilotto se si tratta di una piccola quantità) che andrà riempito completamente senza che restino residui d’aria. A questo punto si lascia ridiscendere la temperatura a quella ambiente (16 °C). Volendo, si può aggiungere anche il vino che esce dalla successiva prima torchiatura che possiamo fare alle vinacce rimaste nel contenitore di fermentazione (esistono in commercio anche piccoli torchi a motore elettrico). Dalla seconda torchiatura, invece, si potrà, dopo averlo messo anch’esso in botte, “tagliarlo”* intelligentemente per il consumo quotidiano.

Il vino in botte (o altro recipiente in cui l’avrete sigillato) continuerà il suo lavorio rilasciando continuamente depositi sedimentosi. Sarà utile quindi effettuare dei travasi in altri recipienti. In linea di massima, se si vinifica canonicamente in autunno si potrà travasare una prima volta tra fine novembre e inizio dicembre, una seconda a gennaio e una terza a primavera inoltrata. È importante travasare in giornate serene e asciutte cioè con una pressione atmosferica alta che limiti i movimenti naturali del sedimento. 
Ora non resterà che aspettare il momento buono per imbottigliare. Per il vino al suo primo anno di vita il periodo migliore per l’imbottigliamento è quello che va da giugno ad agosto. Ancora qualche mese di pazienza (almeno sei) e il vino in bottiglia è pronto per essere gustato.

* Il “taglio” è l’operazione con la quale si miscelano due o più qualità di vino per ottenerne uno con determinati requisiti di colore, grado alcoolico e gusto.

Vino bianco

Se si vuole il vino bianco, quando si è pigiato e diraspato, e prima della fermentazione, si proceda a togliere le bucce mediante l’uso di sgrondatrici o di torchi. Per una piccola produzione casalinga si possono avvolgere i grappoli pigiati in una pezza di tela per poi spremerli in una pressa rudimentale (va bene anche un bidone di metallo ed un pistone di legno appositamente modellato che si premerà da sopra) o mediante l’uso di un cric per auto.

Succo d’uva

Con l’uva si può anche ottenere un buon succo analcolico che possono bere anche i bambini. Prendere dei grappoli d’uva nera matura, dirasparli, e mettere gli acini in un colino dove vanno lavati bene sotto acqua corrente. In una pentola, possibilmente di acciaio, si versano poi tre dita d’acqua e si aggiungono tutti gli acini lavati e scolati. Quindi si mette il tutto a cucinare a fuoco moderato. Per i primi quindici minuti bisogna rimestare frequentemente con un cucchiaio di legno, perché gli acini che devono aprirsi lasciando uscire il succo, possono attaccarsi al fondo della pentola. Se ciò si verificasse basta aggiungere ancora un po’ di acqua tiepida. Dopo circa mezz’ora, quando l’acino è completamente disfatto e la pentola si è riempita di succo, spegnere e vuotare il tutto in un colino, sotto il quale avrete riposto un’ampia terrina. Aiutandosi con un cucchiaio di legno mescolare quindi le bucce e i vinaccioli rimasti nel colino e fare gocciolare il succo che ancora ne esce nella terrina sottostante.

Nel frattempo, avrete preparato, pulite ed asciutte, delle bottigliette, possibilmente da 125 ml. Infatti, dato che il succo non contiene conservanti, una volta aperto deve essere consumato in giornata, per cui bottiglie di piccola taglia meglio si prestano a tale scopo. Le bottigliette vanno riposte nel forno freddo e questo va poi acceso e portato alla temperatura di 100-125 °C. Quando il forno ha raggiunto la temperatura indicata, si lasciano sterilizzare le bottigliette per 5 minuti e poi si spegne. A questo punto, con un guanto da cucina si prendono le bottigliette e tramite un imbuto vi si versa il succo d’uva altrettanto caldo. Infine, si posizionano le bottigliette nella tappatrice a pressione e si tappano. Si ripongono allora le bottigliette coricate una di fianco all’altra su di una tovaglia ripiegata, e si coprono con un lembo della tovaglia stessa affinché si raffreddino lentamente. Il giorno dopo, a raffreddamento ultimato, si possono etichettare e poi riporre in un luogo fresco e buio. La durata di questi succhi casalinghi è di almeno un anno. La consumazione può invece avvenire immediatamente.

I “siguli“ (o “sugoli”)

È una ricetta della tradizione contadina veneta a base di mosto. Va usato mosto fresco appena fatto, quando è ancora dolce e frizzante. Meglio se d’uva fragola. In una pentola di acciaio preparare la quantità di farina che serve a seconda della dose che si vuole preparare. Indicativamente, ci va un cucchiaio di farina bianca per ogni bicchiere di mosto (dose minima per una persona). Dopo aver intiepidito a parte il mosto, aggiungerlo poco alla volta alla farina, mescolando continuamente con un cucchiaio di legno per evitare la formazione di grumi (come si fa per preparare un budino). Mettere quindi sul fuoco (lento) continuando ancora a mescolare per almeno mezz’ora in modo che non attacchi sul fondo. Poi spegnere e mettere i “siguli” caldi così ottenuti in vasetti di vetro (puliti e asciutti) a chiusura ermetica. Capovolgere i vasetti su di una tovaglia, coprirli con un panno e lasciar raffreddare lentamente. Il giorno dopo riporre in frigorifero e consumare entro sette o otto giorni al massimo. La formazione di una leggera muffa sopra il “budino” di mosto che potrebbe uscire nei giorni seguenti non ha particolari controindicazioni. Una volta che la si è tolta, di norma i siguli sono ancora più buoni.

Impara COME FARE IL VINO dal libro Pane Formaggio e Vino di Valerio Pignatta

 

 

Come fare il vino in casa(rosso)?

Ti serve tutto l'occorrente:
- tini (in plastica o legno)
- damigiane
- un torchietto
- tubetti in plastica
- setacci
- metabisolfito di potassio
- eventualmente una mini pigia-diraspatrice se hai diversi quintali di uva da lavorare

L'uva va preventivamente solfitata (aggiunto un po' di metabisolfito), poi pigiata (se hai la macchina, anche diraspata sarebbe meglio) e messa in un tino. Qui le bucce verranno a galla sopra il liquido: devi eseguire la follatura, cioè fare in modo che le bucce si bagnino. Puoi usare un bastone con ad una delle estremità un pezzo di legno di traverso, con cui spingere verso il basso le bucce, in modo che vengano bagnate sul liquido. Fallo su tutta la superficie del tino per 2-3 volte al giorno. Puoi tenere il tino anche all'aperto, basta che non faccia troppo freddo, perchè la fermentazione potrebbe bloccarsi.
Dopo 5-6 giorni puoi svinare: togli il liquido, usando il setaccio per impedire il passaggio alle bucce. Quando non esce più liquido, metti le bucce nel torchietto e le pressi. 

Il liquido ottenuto lo metti in damigiane (non troppo piene), aggiungendo prima altro metabisolfito, perchè quello aggiunto in precedenza si inattiva nella fermentazione e serve solo a tenere a bada alcuni lieviti e batteri presenti nelle uve. Le dosi sono segnate, di solito, nella bustina. Esegui subito, dopo un giorno, un primo travaso, eliminando le fecce (il "fango" che resta sul fondo). Poi, a distanza di 4-5 altri l'uno dall'altro, due o tre travasi. In questi ultimi travasi riempi bene, belle piene, tutte le damigiane che riesci a riempiere: se le lasci scolme, possono prendere cattivi odori (aceto). A meno che non le imbottigli subito. Tieni comunque tutte le damigiane al fresco.

Per l'imbottigliamento ti servono tubetti in plastica, bottigli e tappi. Eventualmente una tappatrice se hai tappi corona (in metallo). Basta passare il vino nelle bottiglie e tapparlo subito.

Trovi tutto l'occorrente nei negozi specifici per l'enologia ed in parte anche in consorzi agrari. Chiedi comunque informazioni a gente del settore che conosci.

PS: il metabisolfito di potassio è necessario a livello casalingo. Se non lo aggiungi (basta quello consigliato), il vino ti andrà quasi sicuramente in aceto. A livello industriale è possibile non usarlo, ma:
1- si dispone di microfiltri sterilizzanti che bloccano tutti i microrganismi, strumenti impossibili da usare su scala domestica
2- i lieviti stessi producono anidride solforosa (dal loro metabolismo) in piccole quantità e bisogna scegliere i ceppi giusti, altrimenti superi il limite di legge e devi indicare "contiene solfiti", ovviamente su il tuo vino lo vendi in bottiglia
3- le bottiglie vanno conservate bene, al fresco

Dalla vite al vino

ITALY...

La vite

 

La vite è una pianta appartenente alla famiglia delle vitacee, di cui si conoscono diverse specie, tra le quali quella europea (vitis vinifera, vitis Berladen vitis Ripana) e quella americana. Per produrre il vino si coltiva la specie europea, mentre la specie americana produce frutti più aspri, che secondo la normativa italiana, non possono essere utilizzati per la produzione del vino: la specie americana, tuttavia, essendo più resistente di quella europea ai parassiti, di solito viene usata come portinnesto.

 

La vite è composta da vari organi e questi sono: le radici con il compito di assimilare il nutrimento dal terreno. Le radici possono derivare sia da semi sia da tralci. Il sistema più usato nell’impianto di nuove viti è il secondo, dato che ormai la propagazione avviene quasi esclusivamente per talea che non sono altro che pezzi di tralci.

Dopo le radici troviamo il fusto suddiviso in:

§  Ceppo, la parte principale e più grossa che spunta dal terreno;

§  Branche, sono le diramazioni del ceppo;

§  Tralci, sono i rami più giovani;

§  Germogli, da cui nasceranno i frutti.

La parte commestibile della vite è il grappolo costituito dalla parte lignea che sorregge i fiori dai quali ha origine il frutto della vite, gli acini d’uva. L’acino esternamente è ricoperto da una buccia o fiocina, ricoperta a sua volta da una sostanza cerosa detta pruina. La buccia ha notevole importanza durante la vinificazione in quanto contiene le sostanze coloranti, i tannini e, in diversi casi, anche gli aromi.

All’interno dell’acino si trovano i semi vinaccioli protetti da un ulteriore strato cellulare chiamato endocarpo.

 

Sistemi di allevamento della vite

 

Propagazione

La propagazione della vite avviene per:

§  Seme: viti con caratteristiche diverse dalla pianta madre, impiegato solo per sperimentazioni;

§  Gemma (talee): tralcio di vite poi radicato, solitamente è la tecnica più utilizzata in viticoltura e in vivaistica.

 

Alla propagazione per talea sono state apportate modifiche riportate a causa della comparsa in Europa della filossera. Questo è un insetto che colpisce gravemente le radici della vite europea senza provocare danni all’apparato fogliare. La filossera colpisce diversamente le viti americane, infatti, ad essere più danneggiate con la formazione di protuberanze (galle) sono le foglie, mentre le radici non subiscono danni.

Per quando concerne la vite europea quindi, si è reso necessario provvedere all’innesto, cioè alla realizzazione di viti in cui la parte sottostante (soggetto) che emetterà radici sarà costituita da ibridi di vite americana è quella destinata a portare foglie e frutti  sarà di vite europea (marza). In questo modo si sfrutta l’immunità della specie americana per favorire lo sviluppo delle specie europea. Dall’innesto si ottiene una pianta resistente, ma che darà i frutti tipici della specie europea. In viticoltura si dice portinnesto una specie vegetale usata per ricevere un innesto.

Potatura

Dopo la propagazione, le prime pratiche dell’allevamento consistono nella potatura di allevamento (si realizza solo nei primi anni per dare una determinata forma al vitigno) e nel seguire, curando, il sistema stesso di coltivazione.

Oltre la potatura di allevamento, si pratica anche quella di produzione che può essere distinta in:

§  Invernale o secca

§  Verde

§  Lunga

§  Corta

 

Gli scopi della potatura sono:

1.    rendere più possibile costante la produzione nelle diverse annate;

2.    migliorare la produzione la quale può essere compromessa da un eccesso in quantità di uve;

3.    necessità di mantenere la vite entro una determinata forma di allevamento, dettata da condizioni di ordine tecno-economico. E’ evidente che, in merito ai vari sistemi di potatura sia lunga che corta, cioè in base al numero di gemme a frutto da lasciare per ogni ceppo (molte gemme nella potatura lunga e poi con quella corta) non si possono stabilire delle norme ben precise, perché queste pratiche sono condizionate;

a)    dalla forma di allevamento;

b)    dalla varietà del vitigno;

c)    dalla vigoria del vitigno;

d)    dal tipo di terreno;

e)    dalla concimazione praticata

f)     dalle particolari condizioni climatico-ambientali dell’annata

 

Diverso è il discorso per le operazioni di potatura verde, cioè la potatura effettuata negli organi erbacei fatta con competenza e razionalità con i seguenti scopi:

1.    migliorare il colore delle uve (maturazione)

2.    migliorare il tenore zuccherino (rapporto zucchero alcool)

3.    migliorare le uve (quindi il prodotto del vino)

 

Le varie forme di allevamento sono legate ad operazioni di potatura lunga e corta, ma sono strettamente sconnesse:

§  alla natura climatica delle zone

§  in relazione alla temperatura

§  alle precipitazioni piovose medie annue

§  all’inclinazione dei raggi solari e alla durata giornaliera della luce

§  alle tradizioni agricole delle varie zone

§  al tipo di portinnesto adottato

 

Sistemi a potatura corta

Volendo quindi fare una quanto mai rapida rassegna dei vari sistemi di allevamento a potatura corta, si possono indicare:

à        Alberello: è un sistema molto diffuso in Italia meridionale

à        Ventaglio: questo sistema è analogo al precedente e viene ancora usato in Moldavia

à        Cordoni speronati: trattasi di un cordone (tralcio) permanente orizzontale, verticale o obliquo, che normalmente porta vari speroni con due gemme. Una forma simile di allevamento è il cordone reale diffuso soprattutto nella regione della Champagne (nord est della Francia).

 

Sistemi a potatura lunga

I sistemi ad allevamento a potatura lunga invece, sono tipici di climi temperati, ad alta fertilità, ma soprattutto in ambienti dove c’è maggiore disponibilità idrica. Vediamo i più noti:

 

Guyot: e i suoi derivati sono diffusi in zone collinari dell’Italia settentrionale e centrale con terreni magri e siccitosi. E’ un metodo che ha subito notevoli variazioni e modificazioni in relazione all’ambiente in cui è stato introdotto.

 

Pergolato: anche questo tipo di allevamento ha subito varie modificazioni, tuttavia la sua diffusione si è avuta in Italia settentrionale in ambienti freschi e ventilati.

La pergola trentina può essere semplice o doppia, a seconda della pendenza e della fertilità del terreno. In ogni caso il tetto della pergola viene più o meno inclinato. Normalmente vengono lasciati due o quattro capi a frutto (cioè rami che avranno grappoli) per ogni vite con otto dodici gemme ognuno. E’ una forma di allevamento molto costosa per i sostegni (tutori) impiegati.

 

Alberate: trattasi di sistemi tipicamente italiani; famose sono quelle toscane in cui per sostegno vengono usate dei tutori vivi (aceri, frassini, e talvolta i gelsi).

 

Casarsa: è un sistema usato nel Friuli Venezia Giulia ma si sta diffondendo anche nel Veneto orientale ed in alcune varietà quali Cabernet e Pinot perché ad una buona produzione quantitativa unisce anche un prodotto di ottima qualità. Rispetto la pergola i costi sono più contenuti.

 

Tendoni: sono dei pergolati molto regolari (quadrati o rettangolari) senza inclinazione né sviluppo in obliquo e sono molto diffusi nell’Italia centromeridionale. E’ una tipica forma di allevamento diffusa sia per le uve da tavola (uva Italia-Regina ecc…) che per uve da vino. Dalla vite, a circa due metri dal suolo si dividono a croce quattro capi a frutto sostenuti da una rete di fili. I grappoli quindi pendono dall’alto verso il basso e sono tutelati dai fattori climatici (soprattutto grandinate), da una fitta base di fogliame, che mano a mano viene spogliata per permettere la piena maturazione.

Essendo un impianto di dimensioni particolari (quindi i costi sono elevati), molto spesso i vignaioli riparano il raccolto con delle reti antigrandine adagiate sul fogliame. Questo permette alle uve da tavola di maturare più lentamente.

 

Terrazzamento: utilizzato nelle zone impervie, collinari o pedemontane. E’ una pratica faticosa che necessita di molte cure, per affrontarla è necessario ricavare dei terrapieni a terrazza (scalini), anche molto piccoli, dove allevare la vite. E’ una pratica usata nella zona delle Cinqueterre (Liguria) e in Val d’Aosta.

Di metodi di allevamento ne esistono altri, tuttavia sono ormai poco usati.

 

Impianto ed esposizione del vigneto

La vite europea, originaria del bacino del Mediterraneo, si è diffusa in tutta l’Italia e in quasi tutta l’Europa, compresa la Gran Bretagna. Essa dà origine ad un numero elevato di varietà (circa un migliaio) ciascuna con proprie caratteristiche. Tali caratteristiche variano, talvolta anche in modo rilevante, a seconda della:

a)    Località

b)    Esposizione

c)    Terreno

d)    Clima in cui la vite è coltivata

 

I vigneti impiantati in zone collinari, per esempio, danno ottimi risultati sia dal punto di vista qualitativo e se l’esposizione è favorevole (riparata dal vento, insolazione giusta, buon drenaggio ) danno prodotti in quantità maggiore e di migliore qualità. Le diverse condizioni in cui avviene la coltivazione, fanno si che la verità stessa,cioè che lo stesso vitigno, di origine a una molteplicità di vini.

 

Frutto della vite

Il frutto della vite è l’uva,che si classifica in base al colore. ’uva si presenta in forma di grappolo, costituito da una parte legnosa detta raspo, sulla quale sono inseriti gli acini,che a loro volta sono composti di buccia, polpa e dai vinaccioli (semi).

 

Il raspo contiene sostanze quali il tannino,resine acidi,che contribuiscono a renderlo amaro; in questo motivo (tra alcuni rari casi)nella produzione del vino il raspo viene eliminato la buccia dell’acino contiene sostanze coloranti tannini (la cui presenza ne termina il “ corpo” e la robustezza del vino ), e aromi che determinano il profumo. La polpa invece è ricca di zuccheri( soprattutto glucosio), sostanze minerali, acqua (fino all’80%). I vinaccioli, infine, contengono alcune sostanze del raspo, per cui durante la lavorazione delle uve di solito non devono essere pressati e vengono eliminati con la filtrazione.

 

La coltivazione della vite esige tecniche specifiche ed è molto faticosa : impegna per tutto l’anno i produttori e la resa non dipende solo dalla loro perizia, ma anche da condizionamento portato dai fattori climatici ( alternanza giusta dei periodi di sole è di pioggia, freddi intensi, eccessive pioggia prima della vendemmia ecc.), e dalle malattie cui la pianta è soggetta ( tra le più temute la filossera ).

 

Fermentazione alcolica

La fermentazione alcolica è un complesso fenomeno biochimico, nel corso del quale particolari lieviti, i saccaromiceti, trasformano gli zuccheri presenti nel mosto (glucosio e fruttosio) in alcool etilico, anidride carbonica e numerosi prodotti secondari (acidi, alcoli superiori, glicerina, ecc.).

La temperatura per ottenere una fermentazione ottimale è compresa tra 10 °C e 32/34 °C. La temperatura ottimale per i vini bianchi è di 18/20 °C e per i vini rossi è di 25/28 °C. La fermentazione alcolica dura mediamente 7-10 giorni e si può controllare la durata agendo sulla temperatura del mosto. La fermentazione  prevede una fase iniziale (24/36 ore), una fase definita tumultuosa (7/10 giorni) e una fermentazione lenta che continua dopo la svinatura per alcune settimane. Fino a quando i residui di zucchero, di solito non oltre il 2%, non vengono trasformati. Poi il vino è messo nei vasi vinari per concludere la fermentazione e iniziare la stabilizzazione e l’eventuale invecchiamento.

 

Fermentazione alcolica con macerazione

La vinificazione prevede diversi sistemi che sono utilizzati per ottenere il meglio dalle uve a disposizione. La fermentazione alcolica con macerazione delle vinacce è usata soprattutto per i vini rossi, perché le bucce a contatto con il mosto trasmettono alcune caratteristiche che valorizzeranno il vino, infatti il mosto a contatto con le bucce acquisisce colore, sostanze aromatiche ed anche il tannino, rilasciato dai vinaccioli e dall’eventuale raspo.

Le sostanze tanniche sono necessarie per i vini rossi da invecchiare, perché favoriscono la formazione della struttura necessaria per un lungo e giusto affinamento. Nella tradizione enologica di alcune regioni, la macerazione sulle bucce dura molto più a lungo (fino a 30 giorni), questo procedimento è praticato per estrarre tutte le sostanze che aiutano il vino adatto ad invecchiare a durare nel tempo.

La macerazione viene anche utilizzata per alcuni vini bianchi e nella produzione dei vini rosati. Si tratta di un breve contatto della buccia col mosto ( 24-26 ore), dopo di che avviene la separazione (sgrondatura).

Questa tecnica permette di ottenere vini bianchi più carichi di colore e profumo e, per i rosati, di acquisire il colore caratteristico.

 

Vinificazione in rosso

La vinificazione in rosso è applicata per la produzione di vini rossi ed è caratterizzata dalla macerazione delle vinacce con il mosto. Maggiore è il tempo di contatto tra la parte solida (vinacce) e quella liquida (mosto), maggiore sarà l’estrazione dei pigmenti e di tutte le altre parti solide. Il vino così ottenuto sarà intensamente colorato.

 

Vinificazione in bianco

La vinificazione in bianco avviene senza contatto tra le vinacce e il mosto liquido ed è quindi caratterizzata dalla sgrondatura, operazione meccanica che segue la pigiatura usata per separare le bucce e i vinaccioli dal mosto. Spesso le fasi di pigiatura, di raspatura e sgrondatura, sono sostituite dalla pressatura soffice dell’uva, all’interno delle presse, dove rimangono tutte le parti solide, mentre il mosto fiore fuoriesce dalle pareti fessurate.

 

Vinificazione in rosato

La vinificazione in rosato è applicata per ottenere vini da uve rosse, in genere poco colorate. Prevede una breve macerazione delle vinacce a contatto con il  mosto liquido in vasca per 24-36 ore. Poi si svina e si fa fermentare il mosto a bassa temperatura, seguendo la stessa procedura utilizzata per la produzione di vini bianchi.

 

Altri tipi di vinificazione

 

Macerazione carbonica

La macerazione carbonica è un sistema applicato all’uva destinata alla produzione di vini novelli. Il metodo consiste nell’introdurre l’uva non pigiata, perfettamente sana e integra, in serbatoi che sono poi privati dell’aria mediante l’immissione di anidride carbonica, mantenendo questa condizione per un periodo di 7/10 giorni, ad una temperatura controllata (tra 25-30°C). In questa situazione s’innesca una fermentazione all’interno dell’acino (fermentazione intracellulare), e si formano una serie di sostenze aromatiche, la glicerina che insieme ai pigmenti, passano dalla buccia alla polpa. L’acido malico viene in buona parte fermentato, quindi scompare.

 

Al termine della macerazione carbonica, l’uva è tolta dai contenitori e pigiata: avviene poi una breve fermentazione alcolica (24-48 ore), si effettua la svinatura e si procede alle varie operazioni di stabilizzazione e imbottigliamento,.

I vini che si ottengono con questa tecnica sono molto profumati (sentore floreale e fruttato), poco alcolici e acidi, di facile beva, pronti per essere commercializzati e consumati già 4-5 settimane dopo la vendemmia.

 

In Francia sono chiamati vins primeur (il più noto è il Beaujolais noveau), me ne esistono molti anche in Italia, dove per legge, un vino novello dove avere almeno il 30% di vino prodotto con la macerazione carbonica. Il vino novello si beve entro l’anno di produzione, è ottimo fino al periodo di pasqua, va tenuto in fresco per mantenere i profumi.

 

Criomacerazione

Sistema di vinificazione consistente nel mantenere il mosto raffreddato sulle vinacce per 18/24 ore a 5°C; si ottengono in tal modo rispetto alla fermentazione in bianco tradizionale, vini di più spiccata personalità, più ricchi dal punto di vista organolettico.

 

Termovinificazione

Nella termovinificazione l’uva pigiata è riscaldata (70 °C per 30 minuti), successivamente il mosto è separato dalle vinacce e si fa fermentare. Oppure avviene la pigiatura, la separazione del mosto dalle bucce che sono riscaldate (si ottiene un mosto molto colorato), si aggiunge il succo al mosto bianco in fermentazione o fermentato. Con questo sistema si producono vini poco pregiati, è usato di solito per uve attaccate da muffe o enzimi.

 

Vinificazione continua

La vinificazione in continuo si ottiene aggiungendo del mosto fresco in un recipiente definito “vinificatore”, in cui è già in atto la vinificazione. A mano a mano che si aggiunge il mosto, si estrae dal vinificatore, il vino che nel frattempo si è formato.

 

Lieviti (saccharomices)

I saccaromiceti sono funghi unicellulari che agiscono in ambiente anaerobico; sono già presenti in cantina, sulle piante e nel terreno. Essi provocano la fermentazione alcolica, trasformando la molecola di zucchero presente nell’uva e quindi nel mosto, in una molecola di alcol e un'altra di anidride carbonica. Questo è un processo che avviene naturalmente. L’uomo seleziona i lieviti per ottenere prodotti fermentati migliori; prima della fermentazione alcolica, si può aggiungere una dose prestabilita di lieviti, definita inoculo.

 

A fermentazione alcolica conclusa bisogna separare i lieviti ancora presenti nel vino,

per evitare la formazione di cattivi odori sapori e intorpidimenti del vino.

 wine-w.jpg

Anidride solforosa

L’anidride solforosa è usata nella vinificazione perché svolge molteplici funzioni: antiossidante, protezione antibatterica, facilita l’ illimpidimento dei vini, azione selettiva sui lieviti, azione di arresto delle attività dei lieviti( evita rifermentazioni ).

I limiti massimi di SO² sono fissati dalla legge: max 160 g/ l per i rossi, max 200 g/l per i bianchi e i rosati, per i passiti si arriva a 400 g/l max.L’anidride solforosa può essere aggiunta anche dopo la svinatura e prima dell’ imbottigliamento, infatti, molti produttori quando l’uva è sana tendono a limitarne l’impiego, perché se è usata in quantità considerevoli può provocare alcuni disturbi al degustatore. Il contenuto di SO² è maggiore nei vini bianchi,più delicati, e nei passiti, per evitare processi di rifermentazione 

 

Correzione e trattamenti del mosto

È consentito dalla legge correggere i mosti in via eccezionale per ovviare a evidenti carenze climatiche, per soddisfare limiti legali. Le correzioni sono rigorosamente regolarmente; è comunque meglio intervenire sui mosti che sui vini. Sono effettuate quando la maturazione dell’ uva non è ottimale, non riguardano i vini DOC e DOCG.

Trattamenti: il mosto può subire alcuni trattamenti per migliorare lo svolgimento della vinificazione, soprattutto per la vinificazione in bianco che risulta più delicata. I trattamenti più frequenti sono:chiarificazioni filtrazioni, centrificazione, utilizzo basse temperature/lieviti selezionati / SO² .

 

 

Componenti del mosto

Il mosto è il prodotto che si ottiene dalla pigiatura delle uve. E’ una soluzione acida- zuccherina,con una notevole presenza di acqua. Sono presenti, inoltre, dei componenti che ritroveremo nel vino (acidi, polifenoli, sali minerali, sostanze aromatiche), e altri che subiranno una trasformazione chimica durante la fermentazione alcolica (zuccheri, pectine, enzimi, lieviti).

Acqua                                                                                  68 – 85%

Zuccheri (glucosio fruttosio)                                            15 – 30%

Acidi (tartarico, malico, citrico)                                         0,5 – 1,5%

Sali minerali (potassio, ferro, magnesio, rame, ecc.)  0,2 – 0,3%

Polifenoli  (sostanze tanniche e coloranti)                   0,1 – 0,3%

Microrganismi: lieviti – batteri/muffe (indesiderati)      assenti

Sostanze aromatiche a seconda del vitigno                 % variabili

Gomme                                                                                pectine

Enzimi (proteine vegetali)                                               

Vitamine: A, B¹, B°, B¹², PP, C

Sostanze azotate: sali di ammonio

Componenti del Vino

Acqua,    75 – 85%

Alcoli:

etilico, 5-15%

metilico,(% sul totale della quantità d’alcol nel  vino) 0,17-0,60%

superiori(amilico, propilico, butilico, ecc.) 0,14-0,50%

glicerina 4-16%

acidi

tartarico 2-6%

malico 0-5%

latico 0,5-3%

succinico 0,5-1,5%

citrico 0,1-0,5%

acetico 0,4-0,8%

sali minerali(tartrati, malati, cloruri,solfati, fosfati) 1-4%

polifenoli: vini bianchi, flavoni, catechine; vini rossi, antociani, tannini 0,1-5%

zuccheri: tracce dopo fermentazione malolattica, secondo il tipo: dolce amabile, secco, passiti, ecc. % variabile; sostanze aromatiche: primarie da vitigno, secondarie da fermentazione, terziarie da invecchiamento, riduzione.0,2-2mg/l.

anidride solforosa(SO²) aggiunta durante la vinificazione vini bianchi massimo 2000 mg/l; vini rossi massimo 160 mg/l;

anidride carbonica(CO²) presente al termine della vinificazione

Vini frizzanti 1-2,5 bar;

Vini spumanti(VSQ) minimo 3 bar;

Vini spumanti(VSQPRD) 3,5 bar

Acidità del vino(PH) 2,8→3,8

 

Operazione di cantina

Le operazioni pratiche di cantina iniziano con i travasi, che avvengono già alcune settimane dopo la svinatura e durano fino a primavera inoltra(di solito ¾ travasi).

Lo scopo dei travasi, che è più frequente nei vini rossi e quello di sapere il vino dalle fecce che a mano a mano si depositano ed eventualmente per ossigenare il vino che presenta odori particolari(SO², mercaptani).

Le colmature sono eseguite affinché i vasi vinari siano sempre colmi di vino, per evitare ossidazione e sviluppo di microrganismi aerobi. Le scolmature avvengono nel caso in cui si verifichi un leggero aumento del volume del vino nei vasi vinari (di solito in primavera ed estate con l’aumento della temperatura); l’inconveniente si risolve di solito con i tappi colmatori.

 

Stabilizzazione del vino

Per cercare di evitare che nel vino si presentino intorpidimenti, precipitazioni e malattie, si può ricorrere ad una serie di trattamenti che rendano le sue caratteristiche stabili nel tempo.

 

La chiarificazione consiste nell’aggiungere nel vino delle sostanze in grado di illimpidire il vino stesso. Le sostanze utilizzate sono: bentonite, silice ( sostanze inorganiche); caseina, albumina, gelatina e tannino ( sostanze organiche ).

Queste sostanze fanno precipitare i componenti della torpidità, la separazione avviene poi tramite filtrazioni.

La filtrazione ha lo scopo di separare le parti solide in sospensioni nel liquido rendendolo perfettamente limpido. Le particelle sono trattenute con meccanismi di setacciature e /o assorbimento. La filtrazione può essere realizzata per mezzo di filtri a piastre, a cartoni, tamburo rotativo e membrane sterilizzanti.

La filtrazione può non essere efficace se l’intorpidimento è di origine proteica, perché si riforma rapidamente.

La centrifugazione è un sistema meccanico per separare le impurità più grossolane.

La refrigerazione è un trattamento utilizzato per eliminare i componenti in sospensioni (sali minerali,lieviti), che con il freddo tendono a precipitare sul fondo dei vasi vinari.

La pastorizzazione è un metodo che utilizza il calore (inferiore a 100° C) per inattivare gli enzimi e i microrganismi, causa di malattie nel vino. Questo sistema non è utilizzato per vini più pregiati, poiché il bouquet ne risulterebbe compromesso.

La rifermentazione è un’operazione che si effettua quando si desidera rendere più vivace il vino o se c’è la necessità di correggere vini difettosi o malati. Si realizza aggiungendo del mosto concentrato e lieviti selezionati e/o mosto e vinacce fresche, mosto muto.Un esempio particolare di rifermentazione è il “governo” alla toscana (zona del Chianti). Consiste nel porre il 10% dell’uva ad appassire, le stesse saranno addizionate al vino nuovo dopo opportuna pigiatura, entro il mese di dicembre. Talvolta l’operazione è ripetuta in primavera, si ottiene così un vino particolarmente colorato, profumato, vivace e caratterizzato da acidità piuttosto bassa. Questo sistema era stato quasi abbandonato per gli eccessivi costi. Ora è di nuovo utilizzato da produttori appassionati  nella produzione del Chianti.

 

Maturazione, invecchiamento, affinamento del vino

La fermentazione malolattica: per avere vino  più stabile, morbido ed evoluto è indispensabile che avvenga, successivamente alla prima fermentazione alcolica, una seconda fermentazione definitamalolattica. Questo processo avviene all’azione di specifici batteri che trasformano l’acido malico (acido aggressivo), tipico dei vini giovani, in acido lattico (acido meno aggressivo), con conseguente diminuzione dell’acidità fissa. Questo permette al vino di diventare più morbido e rotondo al palato, il colore assume tonalità meno vive, i profumi si arricchiscono di sfumature.

 

La fermentazione malottica avviene a volte già alla fine della fermentazione alcolica, in altri casi in primavera, inizio estate, con l’aumento della temperatura in cantina (18-20°C). Quando la fermentazione malottica è avvenuta, inizia per il vino la stabilizzazione e l’eventuale invecchiamento. La fermentazione malottica è gradita in quasi tutti i vini rossi, ma da evitare nella maggior parte dei bianchi e nei vini poveri di acidità, perché può togliere freschezza al vino.

 

La Maturazione: il vino prima di essere commercializzato, necessita di una maturazione, che in genere è realizzata in grandi recipienti in cemento/vetroresina/acciaio inox nei quali non c’è presenza d’aria. E’ un processo più breve dell’invecchiamento e porta alla precipitazione delle sostanze e particelle in sospensione con conseguente illimpidimento del vino.

Per molti vini soprattutto bianchi, rosati e rossi da consumarsi giovani, la maturazione non è seguita dall’invecchiamento in botte quindi, dopo una opportuna stbilizzazione, si procede all’imbottigliamento.

 

L’invecchiamento: va oltre la conservazione e prevede l’uso del legno, che è capace di contenere e proteggere, e consente un limitato passaggio di ossigeno, sufficiente a favorire fenomeni di lenta maturazione del vino.

Il legno più utilizzato è il rovere di cui quello di Slavonia e di alcune zone della Francia è il migliore. La cessione o contributo del legno dura 2-3 anni, dopo di che non serve più.

 

L’invecchiamento minimo dei vini DOC e DOCG è fissato per legge; inoltre il disciplinare specifica se deve avvenire in botte o meno.

Il legno è un contenitore attivo, rende il colore più stabile (rosso meno intenso, giallo tende al dorato), nel profumo scompaiono gli aromi primari e prende forma il bouquet più intenso, fine e complesso, il sapore si fa meno spigoloso (tannini e acidità), diventando più equilibrato e morbido.

La maturazione nel legno è detta fase ossidativa (lento passaggio dell’ossigeno), l’affinamento in bottiglia è definito fase riduttiva dove il vino conclude la sua fase evolutiva. Nell’invecchiamento del vino, l’uso della botte o della barrique porta a risultati leggermente diversi, quindi l’impiego cambia secondo la tradizione e la preferenza.

La barrique è una piccola botte di 225litrio circa, di origine francese, fatta con doghe tagliate a spacco, sagomate a caldo e tostate all’interno. Con la tostatura aumenta la cessione al vino dei tannini del legno, quindi, il contatto del vino con la barrique è più breve (6 mesi, 1 anno), per4ché avviene una rapida ossidazione del vino. Con la botte grande la cessione è più lenta, per questo il vino può rimanere più a lungo a contatto con il legno.

 

Una tecnica di vinificazione, che va diffondendosi in Francia e in Italia, prevede la fermentazione in barriques nuove, soprattutto di vini bianchi (Chardonnay), con l’obiettivo di estrarre sostanze polifenoliche e aromatiche. Il prodotto finale è il vino con leggero boisé (sentore di legno), fine ad equilibrto.

 

Affinamento: alla fine dell’invecchiamento in botte, si passa all’ultima fase, quella che  avviene in bottiglia, nella quale il vino si affina completamente e si arricchisce ulteriormente di aromi. La giusta conservazione delle bottiglie, prevede che il vino da conservare a lungo, sia tenuto orizzontalmente (posizione che mantiene l’elasticità del sughero, poiché il tappo è bagnato dal vino), mentre le bottiglie da pronta beva sono mantenute verticali.

 

Alterazioni e malattie

 

L’attuale produzione del vino è realizzata in modo che difficilmente si manifestino alterazioni e malattie, mentre ancora frequenti possono essere i difetti in particolare l’odore di tappo, di feccia, di SO².

Le alterazioni sono modificazioni negative dell’odore e del sapore del vino dovute ad agenti esterni di varia origine, come contatti con fecce, con botti non risanate o tenute colme:

  • Odori e sapori di zolfo (zolfo-SO²-mercaptani);
  • Odori di muffa/marcio secco (botti umide, mal trattate);
  • Sapore di matallo (contatto con superfici metalliche, antiparassitari);
  • Odore e sapore di fecce (travasi non regolari);
  • Odore e sapore di maderizzato (ossidazione con formazione di acetaldeide).

Le malattie: sono causate dall’azione negativa svolta da parte dimicrorganismi che trasformano i componenti presenti nel vino, in derivati che ne peggiorano notevolmente le caratteristiche organolettiche.

 

Alterazioni: casse ossidasica, ferrica, fosfatica, rameosa, proteica.

 

Difetti:

  • Odori e sapori derivati da composti solforati;
  • Odore e sapore di tappo;
  • Odore e sapore di muffa, fradicio, marcio;
  • Odore e sapore di secco e di fusto;
  • Odore e sapore di metallo;
  • Odore e sapore di feccia;
  • Odore e sapore di svanito;
  • Odore e sapore di maderizzato.

 

Malattie:

Fioretta                                  Lieviti                         Aerobi

Spunto/Acescenza             Batteri acetici           Aerobi

Spunto lattico                      Batteri lattici              Anaerobi

Girato                                    Batteri lattici              Anaerobi

Amaro                                               Batteri lattici              Anaerobi

Filante                                   Batteri lattici              Anaerobi


Three Wine Legends
 

Once upon a time in the Burgundy region, there was a French peasant by the name of Bertin who chose to plant his field [champ] with grapes. The grapes produced wines of such magnificence that they gained special recognition as being from the field of Bertin, or more specifically from Champ de Bertin. With time it became known as Chambertin.

Another Burgundy legend has it that Emperor Charlemagne was a red wine drinker most of his life, but as he grew older, the red wine stains became more apparent on his whitening beard. The Empress felt he looked unbecoming as Emperor and demanded that he switch to white wine. Being Emperor and given to indulging his every need and whim, he demanded that a portion of the Corton hill be replanted to white grapes - and so Corton-Charlemagne came to be.

 

Tales from the vine, fact and fiction, add a little romance to wine. And the wine that has come to epitomize romance, Champagne, carries with it one of wine history’s most enduring and popular tales - that of a Benedictine monk, Dom Perignon, who legend has it “invented” Champagne, and upon doing so exclaimed, “I am tasting stars!”  History disputes this fanciful story, for the sparkling wines of Champagne existed long before the famous monk. Effervescence occurred naturally, if not always, in these wines. The cold climate sometimes inhibited the completion of fermentation, but a second fermentation ensued as the cellars warmed in the spring, creating some sparkle in the barrel from which most wine was served at this time. The effervescence was highly desirable, but it could not be controlled.

 

 

 

PRODUCEREA VINURILOR ROZE

 
 

Vinul roze este un tip de vin intermediar, între vinul alb şi vinul roşu, între vinul obţinut fără maceraţie peliculară şi vinul de maceraţie. După Institutul Tehnic al Vinului din Franţa, vinul roze este produs de fermentaţie al mustului de struguri cu pieliţa colorată şi pulpa necolorată sau foarte slab colorată, sau al unui amestec de musturi din struguri albi şi a unei cantităţi de struguri negri, cu sau fără maceraţie, cu constituenţi structurali ai mustului, fermentaţia fiind realizată în aşa fel încât culoarea vinului rămâne roz, şi cu un anumit conţinut în pigmenţi antocianici.

Aceste vinuri nu trebuie confundate cu vinurile "pătate", care pot proveni dintr-un amestec întâmplător la prelucrare al strugurilor albi cu mici cantităţi de struguri coloraţi sau când vasele de vin roşu, după o condiţionare şi igienizare sumară, se folosesc pentru vinuri albe.

Principalele caracteristici ale vinurilor roze

Prin prospeţime, fineţe, fructuozitate şi conţinut în polifenoli ele se apropie de cele albe, iar pe plan cromatic sunt mai apropiate de cele roşii (Cornelia Munteanu 1999). Vinurile roze se obţin din soiuri negre cu mustul incolor printr-o vinificaţie intermediară  între  cea  de  obţinere  a  vinurilor  albe  şi roşii.   De  aceea, şi caracteristicile lor se plasează între cele a celor 2 tipuri de vin. Conţinutul lor în alcool este, de regulă, ceva mai ridicat faţă de vinurile roşii care s-ar obţine din acelaşi soi. În schimb, extractul sec este mai scăzut datorită unui contact mult mai redus al mustului cu părţile solide. Raportul între alcool şi extract sec se apropie mai mult de cel al vinurilor albe decât cel al vinurilor roşii.

Vinurile roze acoperă un mare evantai de culori, de la portocaliu clar la cireşiu deschis (Andre şi col., 1970). În general, vinurile roze nu se pretează la învechire. Calitatea lor nu se îmbunătăţeşte prin păstrare mai îndelungată în vase sau sticle.

Reputaţia acestor vinuri este dată de caracterul lor de băutură proaspătă, de fractuozitate, de savoarea lor apropiată de cea a strugurilor, ceea ce lipseşte vinurilor roşii (Rason, 1967) Se servesc la masă reci, la temperaturi asemănătoare cu cele ale vinurilor albe (8-10°C).

Producerea vinurilor roze seci

Se cunosc mai multe tehnici de obţinere a vinurilor roze, unele devenind deja tradiţionale:

Macerare de scurtă durată. Metoda constă în menţinerea în contact a mustului cu părţile solide ale strugurilor, timp de 6 si 24 ore (în funcţie de bogăţia stru gurilor în antociani). În prealabil, strugurii sunt zdrobiţi şi desciorchinaţi, iar mustuiala se sulfitează moderat (60-80 mg/l) şi se însămânţează cu levuri selecţionate (4-5 celule/ml must). Vinurile roze realizate printr-o macerare de 24 ore poartă şi numele: "vinuri de o zi", "vinuri de o noapte" sau „Clairet". În timpul macerării are loc o uşoară fermentare şi unele procese de macerare, datorită cărora o parte din pigmenţii antocianici din pieliţe difuzează în must. Faţă de vinurile albe, vinurile roze au valori uşor crescute pentru extract, cenuşă şi tanin.
Obţinerea vinurilor roze prin amestecarea vinului alb cu vinul roşu, obţinute din aceeaşi materie primă (fig.1). Mustuiala de struguri negri este trecută în căzi sau cisterne metalice (statice sau rotative). Concomitent se efectuează sulfitarea (50-100 mg/l) şi însămânţarea cu levuri aparţinând speciei S. oviformis La recipient se lasă deschis ştuţul de scurgere încă de la începutul operaţiuni datorită cărui fapt 20-25% din mustul ravac se scurge. Această porţiune fermentează, după procedeul în alb, iar mustuiala parţial scursă parcurge etapa de fermentare-macerare timp de 24-36 ore, după care se presează. Vinul roşu obţinut se asamblează cu cel alb provenit din scurgerea ravacului, rezultând un vin roze cu caracteristicile menţionate mai sus.

6_25.jpg

Fig. 1 - Schema tehnologică de obţinere a vinurilor roze prin amestecarea vinului alb cu vin roşu, obţinute din aceeaşi materie primă (după Gheorghiţă, 1997)

Obţinerea vinurilor roze din amestecuri tehnologice. Metoda se foloseşte pe scară largă în viticultura de pe nisipurile Olteniei. în acest caz, soiul Roşioară (sărac în pigmenţi) este folosit ca soi de bază (70-90%), iar soiurile Sangiovese, Burgund, Băbească, Merlot, Haiduc, Pandur (10-30%) ca "ajutoare" sau compensatoare de culoare, aciditate şi zaharuri. în condiţiile folosirii cisternelor tip ROTO, durata de macerare a amestecului tehnologic este cuprinsă între 16 şi 36 ore (Gheorghiţă, M. şi col., 1986, Muntean Camelia, 1996).

Obţinerea vinurilor roze prin modificarea raportului între fazele mustuielii. Recolta de struguri se împarte în două părţi inegale. O porţiune de 75% se vinifică în alb, iar cea care reprezintă 25% se transformă în mustuială. Mai departe tehnologia se derulează conform schemei din figura 2.

6_26.jpg

Fig.2 Schema tehnologică de obţinere a vinurilor roze prin modificarea raportului între faze (după Gheorghiţă, 1997)

"Oenologie" vol. I, Ed. Ceres 2000 scrisa de Nicolai Pomohaci, Ioan Namolosanu, Viorel Stoian, Valeriu Cotea si colab

 
   

 

 

wine-social-network.jpg

CABERNET SAUVIGNON. Este un vin rosu rubiniu-inchis, caracterizat printr-o nota barbateasca, robusta.

FETEASCA ALBA. Este un vin tipic pentru Nicoresti, care lasa dupa inghitire o senzatie de catifelare .

FETEASCA NEAGRA. Are o culoare intensa rosu-granat. Aroma vinului tanar aminteste de strugurele bine copt

**********

 

Vinul  

este băutura obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică completă sau parţială a strugurilor proaspeţi, zdrobiţi sau nezdrobiţi, ori a mustului de struguri. Tăria alcoolică a vinului nu poate fi mai mică de 0,5% vol. Istoria vinului este inseparabilă de istoria umanităţii.
Vinul, produsul viţei de vie şi al muncii omului, nu trebuie considerat ca un simplu şi banal bun de consum. Însoţitor al omului de mii de ani, vinul satisface încrederea cunoscătorului venerabil, cât şi a profanului. El este o condiţie a dezvoltării economice, a progresului tehnologic şi ştiinţific în numeroase regiuni din Europa şi din lume.
Tehnologia vinului este ştiinţa care se ocupă cu studiul metodelor de procesare a strugurilor în vederea obţinerii mustului, a procedeelor de obţinere a vinului, a metodelor de condiţionare, maturizare şi învechire, în scopul realizării unor produse finite care să corespundă legislaţiei actuale şi exigenţei consumatorilor.
La început, producerea vinului reprezenta o activitate casnică, cu elemente tehnologice rudimentare. Procesareastrugurilor, obţinerea vinului, condiţionarea, maturizarea şi îmbutelierea vinului, acum se realizează folosind maşini şi utilaje perfecţionate care reclamă cunoştinţele de mecanizare, automatizare şi mai nou de cibernetică. În ţările cu tradiţie vitivinicolă, ca de altfel şi în ţara noastră, procesarea strugurilor, obţinerea vinului, condiţionarea, maturizarea, învechirea, îmbutelierea şi livrarea vinului se realizează în unităţi de vinificaţie moderne – amplasate în podgorii şi centre viticole cu renume.
Vinurile de calitate superioară cu denumire de origine controlată DOC şi cele cu denumire de origine şi trepte de calitate DOCC poartă numele vinului sau sortimentelor de vinuri şi a arealului delimitat de locul unde s-au obţinut vinurile, precum şi anul de recoltă cum este: Merlot-Minis 1986, Pinoit noir-Baraţca 1990, Chardonnay-Murfatlar 1993. Vinurile de calitate superioară poartă denumirea soiului sau sortimentelor de soiuri a podgoriei, centrului sau plaiului viticol de exemplu: Fetească regală-Drăgăşani, Oporto-Miniş, Băbească-Tulcea, etc.
Vinurile, ca urmare a diversităţii materiei prime, tehnologiilor de vinificare şi nu în ultimul rând a considerentelor de ordin economic, se clasifică în următoarele categorii:
• După culoare se disting: vinuri albe, roşii şi roze;
• După aromă: vinuri aromate şi nearomate;
• După conţinutul în zaharuri vinurile se grupează astfel:
- vinuri seci;
- vinuri demiseci;
- vinuri demidulci;
- vinuri dulci;
- vinuri obţinute prin procedee clasice.
• După modul de obţinere vinurile pot fi:
- vinuri obţinute prin procese clasice;
- vinuri speciale obţinute prin aplicarea unor tratamente autorizate. Din acestă categorie fac parte: vinuri spumante, vinuri spumoase, vinuri aromatizate, vinuri licoroase.
• După caracteristicile calitative de compoziţie şi de tehnologia obţinerii vinurile pot fi:
- vinuri de consum curent – cu o tărie alcoolică dobândită de minim 8,5% mol. În funcţie de tăria alcoolică acestea pot fi: vin de masă 8,5 – 9,5% mol., vin de masă superior peste 9,5% mol;
- vinurile de calitate se obţin din soiuri sau sortimente de soiuri cu tăria alcoolică de 10% vol. În funcţie de nivelul lor calitativ sau sortiment de soiuri vinurile pot fi: vinuri de calitate superioară – 10% vol, vinuri de calitate superioară cu denumire de origine – 10,5% vol, vinuri cu denumire de origine controlată, vinuri cu denumire de origine controlată şi trepte de calitate;
- vinurile speciale sunt obţinute din musturi sau vinuri prin aplicarea unor tratamente autorizate. Din această categorie fac parte:
o vinurile spumante obţinute prin fermentare în butelii;
o vinurile spumante obţinute prin fermentare în butelii şi
o transvazare în rezervoare;
o vinuri spumante obţinute prin fermentare în rezervoare;
o vinuri spumoase: seci, demiseci, demidulci;
o alte vinuri cu conţinut de CO2: vinul perlant şi vinul
o petiant;
- vinurile aromatizate sunt produse obţinute din must proaspăt sau concentrat cu adaos de substanţe aromatizate. Din această categorie fac parte: vinul pelin, vermutul, biterul;
- vinurile licoroase sunt produse ce pot fi obţinute din must sau vin, precum şi din amestecul acestora cu adaos de must concentrat;
- vinul de hibrizi se obţine din strugurii de hibrizi direct producători, fiind destinat obţinerii alcoolului din vin, oţetului şi mai puţin pentru consum sau comercializare ca vin.
Vinul a fost, este şi va rămâne în continuare una din băuturile preferate ale oamenilor, datorită complexului de senzaţii olfactive şi gustative dintre cele mai variate şi de mare fineţe pe care le oferă organismul.
Caracteristicile de bază ale vinurilor
Vinurile roşii de consum curent trebuie să prezinte la punerea în consum unele caracteristici senzoriale şi de compoziţie fizico-chimică: 
Tabelul nr. 1 Caracteristicele vinului rosu.
Caracteristici Vin roşu de masă Vin roşu de masă superior
Conţinutul în zaharuri a strugurilor la cules g/l minim 134 162
Tăria alcoolică dobândită % vol minim 8,5 9,5
Aciditatea totală g/l acid tartric minim 5,0 5,0
Aciditatea volatilă g/l maxim 1,2 1,2
Extract secundar nereducător g/l minim 18 18
SO2 total mg/l maxim 100 100
Principalele caracteristici senzoriale:
• aspect: vin limpede fără sedimente;
• culoare: roşu rubin, caracteristică;
• miros: caracteristic de vin, fără miros străin;
• gust: plăcut de vin sănătos, fără gust străin.
Vinurile roşii de calitate superioară se obţin din soiuri de struguri negrii, cu însuşiri tehnologice superioare, cultivate în areale viticole delimitate şi consacrate acestei direcţii de producţie. Vinurile roşii de calitate superioară se obţin din soiuri de struguri negrii cu însuşiri tehnologice superioare cultivate în areale viticole delimitate (vinurile DOC şi DOCC) şi consacrate acestei direcţii de producţie.
Vinurile roşii de calitate pot fi:
• vinuri roşii de calitate superioară (VS);
• vinuri roşii de calitate superioară cu denumire de origine (VSO);
• vinuri roşii de calitate superioară cu denumire de origine controlată (DOC);
• vinuri roşii de calitate superioară cu denumire de origine controlată şi trepte de calitate (DOCC), care la rândul lor, în funcţie de conţinutul în zahăr al strugurilor la recoltare prezintă trei trepte de calitate:
- DOCC – CMD (cules la maturitate deplină 196g/l zahăr);
- DOCC – CTC (cules târziu 220g/l zahăr);
- DOCC – CIB (cules la înnobilarea boabelor 240g/l zahăr).
Principalele caracteristici senzoriale sunt:
- Aspect: limpede, cristalin, fără sediment;
- Culoare: roşu, roşu rubiniu, caracteristic tipului de vin şi vechimii;
- Miros: caracteristic soiului;
- Gustul: plăcut armonios, tipic podgoriei, bine evoluat.

Povesti din Bucovina

 

 
 
This website was built using N.nu - try it yourself for free.(info & kontakt)